De Ziua lor, jandarmii vasluieni și-au prezentat tehnica din dotare în Parcul Copou din municipiu – FOTO

0
189
În acest an, Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată la Vaslui prin organizarea unor ateliere de prezentare a materialelor și tehnicii din dotare.
Startul a fost dat ieri la Bârlad, iar astăzi jandarmii vasluieni au fost luați cu asalt de copii și părinți în Parcul Copou, dornici să se fotografieze cu arma în mână sau vestele de intervenție. Cei mai curajoși au încercat și sistemele de avertizare acustică de pe autospecialele jandarmeriei, urându-le, totodată, prin intermediul stațiilor emisie-recepție, tradiționalul „La mulți ani, Jandarmeria Română!”.
Tot cu acest prilej, participanții au primit legitimația „Jandarm pentru o Zi”.
Totodată, cei interesați de oferta educațională a instituțiilor militare de învățământ au avut la dispoziție specialiști de la resurse umane care le-au oferit informațiile necesare celor care doresc să urmeze o carieră militară.
„Am ținut să petrec câteva minute alături de jandarmi, care la ceas aniversar au dat posibilitatea vasluienilor să afle ce presupune munca în Jandarmerie, care sunt pașii de urmat pentru a îmbrățișa o astfel de carieră. Ca să înţelegi rolul jandarmilor în comunitate trebuie mai întâi să cunoşti şi să recunoşti tradiţiile armei, dar mai ales să-i cunoşti oamenii, jandarmii, care, prin misiunile pe care le îndeplinesc zi de zi, dau încredere și siguranță tuturora. La mulți ani Jandarmeriei Române, la mulți ani jandarmilor vasluieni”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.
Activitățile, care vor continua mâine la Huși, sunt organizate în contextul „Zilei Jandarmeriei Române”, sărbătorită în fiecare an, în ziua de 03 aprilie.