Prezent la Bruxelles, liderul AUR, George Simion, a atras din nou atenția printr-o ieșire discutabilă în fața presei. În loc să ofere clarificări privind vizita sa în capitala europeană, Simion a preferat să intre într-o confruntare verbală cu o jurnalistă de la Pro TV, refuzând să răspundă întrebărilor și recurgând la afirmații cel puțin nefericite.
Întrebat despre programul și întâlnirile sale oficiale, Simion a replicat că a transmis deja un comunicat de presă și a acuzat reporterul de „hărțuire”, evitând astfel un răspuns direct. Mai mult, într-un comentariu care a stârnit controverse, liderul AUR a făcut o remarcă ofensatoare la adresa unui posibil susținut de postul TV, afirmând: „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”.
Redăm o parte din dialogul care a avut loc:
Camelia Donțu: Care este programul dumneavoastră?
George Simion: Doamnă, v-am trimis un comunicat de presă. Dumneavoastră, și în Parlamentul European hărțuiți lumea?
Camelia Donțu: Nu hărțuiesc. Camelia Donțu, Știrile ProTV. Nu stați de vorbă cu noi?
George Simion: Păi, da, dar nu vedeți cum vă purtați? Nu se poartă așa.
Camelia Donțu: Deci, ne puteți oferi o declarație despre întâlnirile de astăzi?
George Simion: Sigur, am trimis un comunicat de presă, cum se face. Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”
Remarca a fost catalogată de mulți ca fiind lipsită de respect și sensibilitate, mai ales în contextul în care astfel de etichete nu își au locul în discursul public, cu atât mai puțin în spațiul politic european.
Atitudinea defensivă și tonul agresiv al lui George Simion par să devină tot mai frecvente în aparițiile sale publice, alimentând percepția că dialogul civilizat și responsabilitatea în comunicare nu se numără printre prioritățile liderului AUR.