Romani va paste o adevarata nenorocire! Au inceput sa apara deja tot mai multe dezvaluiri incendiare despre viata pe care a traiesc americanii care au acceptat ca in localitatile lor sa fie extrase gaze de sist. Mii de familii au fost nenorocite, apa a fost infestata, oamenii s-au imbolnavit, iar Chevronul a parjolit totul in cale. Acest tablou apocalipitic este opera celor de la compania Chevron care i-au pacalit pe oameni sa accepte sa extraga gaze de sist de la ei din comunitate. Americanii au inteles abia cativa ani mai tarziu ca viata lor a fost distrusa in totalitate, iar acum traiesc un cosmar ce cu greu poate fi descris in cuvinte. Acum, cei de la Chevron vor sa-i nenoroceasca si pe romani, instalandu-si sondele la Vaslui si pregatindu-se chiar sa intre si in Iasi.

Pentru cei care mai au inca dubii, va prezentam mai jos un material de exceptie, scris de ziaristul Vlad Ursulean, pentru Casa Jurnalistului, despre cosmarul pe care il traiesc mii de americani care au acceptat ca societatea Chevron sa extraga gaze de sits la ei in localitate. Va avertizam ca dezvaluirile sunt cu adevarat socante.

Conduc o masina inchiriata de-a lungul raului Ohio. Soarele scoate scantei din apa si ma orbeste, dar nu-mi pun ochelari de soare, tin ochii larg deschisi, sa absorb totul. Uite un panou verde, ma invita la Freedom (next right), cum pot refuza asta? Dealurile Pennsylvaniei sunt asa verzi si impadurite ca uneori imi fuge mintea si am impresia ca sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Paltinis, intreband mosnegii daca au auzit ca vine Chevron la ei in sat.

Dar sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai in patria Chevronului si a gazelor de sist. Am citit despre ele pana mi-a venit rau, am vazut poze si filme, dar tot ma ia cu fiori cand ajung in miezul exploatarii.

Mai fiecare casa are o sonda in batatura. Un varf de deal e barbierit si gazduieste o piscina de apa si chimicale. Dintre copaci se ridica un furnal care pompeaza gaz in aer si ii da foc. Intr-o vale sunt o statie de compresie si o mica uzina de procesare a gazului. O cireada de vaci paste pe o pasune, in jurul unei sonde. Pe garduri e plin de placute cu Accesul interzis, pericol de explozie.

Pamantul de sub noi e sfredelit de conducte care patrund la mii de metri adancime, injecteaza chimicale intr-o roca pe care o sfarama si elibereaza gazele prinse in ea de milioane de ani.

Suna infricosator, dar oamenii din Pennsylvania sunt obisnuiti cu sondele. Aici s-a sapat prima sonda de petrol din lume, in 1859, si tot aici a pornit prima goana dupa aurul negru.

Asa ca lumea s-a bucurat acum cativa ani, cand a inceput o noua goana dupa gaze naturale, au rasarit mii de sonde noi, economia tarii a luat-o-n sus si o multime de localnici s-au imbogatit.

Dupa ce a trecut entuziasmul de la inceput, mii de oameni s-au trezit intr-un cosmar.

Sunt intr-o sufragerie luminata galbui din Woodlands, un catun din estul Pennsylvaniei, un pic mai sus de Pittsburgh.

Deasupra televizorului e o vitrina cu bibelouri. Un caine e lungit pe covorul persan, langa o papusa murdara. Peste tot in jur sunt bidoane de apa.

John McIntyre sta prabusit pe un scaun cu mainile-n cap, priveste in gol si spune ca pentru sine: “Suntem in cea mai bogata tara de pe pamant si traim fara apa, ca in lumea a treia.” Nevasta-sa scormoneste printr-o cutie plina de hartoage, urmele oficiale ale purgatoriului in care s-a transformat viata lor.

BEEP. BEEP. O alarma ascutita ne face pe toti sa tresarim. E detectorul de metan din baie. Trebuie sa inchida repede conductele, altfel risca sa le explodeze casa.

John McIntyre e un american get-beget. Locuieste intr-o casa prefabricata dintr-o comunitate mica, pe undeva prin padurile Pennsylvaniei. In curte are o camioneta si multe masini vechi, la care mestereste in timpul liber. Si-a petrecut o parte din viata sapand sonde de petrol si puturi de apa, reparand chestii pe care nimeni nu le putea repara, cantand la chitara intr-o formatie rock… “Am avut orice slujba iti poti imagina. Le-am vazut pe toate.”

Sau cel putin asa credea pana cand s-a trezit ca nevasta i s-a imbolnavit de leucemie, casa e-n pericol de explozie, apa de la robinet se face din cand in cand mov si daca o bea vomita, iar daca face duspielea i se irita si ii curge sange din nas.

Ca sa supravietuiasca are nevoie de multa apa imbuteliata (bisericile din regiune fac o colecta in fiecare saptamana si distribuie bidoane la cele 10 familii afectate). Nu poate sa vanda si sa plece, casa lui nu mai valoreaza aproape nimic. Nu mai are incredere ca autoritatile o sa faca dreptate. Nu mai are aproape nimic…

Totul s-a intamplat dupa ce comunitatea lui a fost inconjurata de sapte sonde pentru gazele de sist.

Cand au calcat prima oara in Woodlands, acum 20 de ani, sotii McIntyre s-au simtit ca in paradis. Liniste si salbaticie, o priveliste minunata si loc destul pentru orice le-ar fi trecut prin cap. Primul lucru pe care l-au facut a fost sa sape un putde 30 de metri: “Evrika! Am dat peste apa. Mai multa apa decat iti poti imagina. Limpede ca cristalul, curata si rece ca gheata. Ne simteam ca si cum am fi gasit aur.”

Si-au asamblat o casa si au trait linistiti 20 de ani in comunitatea izolata, la 50km de Pittsburgh, unde lumea-si lasa copiii sa se joace prin padure si barbatii strang in curte barci ruginite si masini de epoca.

“In ianuarie 2011, familia mea s-a imbolnavit violent”, spune Janet McIntyre in sufrageria ei, cu teancuri de analize medicale in brate. Dureri de cap, voma, diaree, iritatii ale pielii. La inceput credeau ca-i un soi de raceala, dar apoi i-au sunat cei doi copii. Ei locuiesc in alta parte, dar veneau in fiecare duminica sa-si vada parintii si sa ia apa proaspata din fantana lor. Acum descriau aceleasi simptome. Pana si cainele incepuse sa ramana fara blana.

Misterul s-a risipit peste doua zile: au dat drumul la robinet si a inceput sa curga un lichid mov, cu spuma.

Au sunat compania de gaze, au sunat si agentia de mediu sa vina sa testeze apa. Stiau sigur ca apa lor fusese impecabila (unul dintre copiii lor era adoptat si, in urma cu cativa ani, Protectia Copilului i-a pus sa-si testeze putul din curte – iesise perfect).

Testele companiei si ale agentiei de mediu se bateau cap in cap. Rex Energy spunea ca apa e buna de baut. Department of Environmental Protection din Pennsylvania a testat apa de doua ori si au gasit cinci compusi organici volatili asociati cu fracturarea hidraulica. A mai iesit la iveala ca firma de gaze fusese deja amendata pentru nereguli la constructia sondelor din zona.

Lucrurile pareau logice pentru John McIntyre:

Nevasta lui a fost diagnosticata cu leucemie la ceva timp dupa necazurile cu apa. Leucemia poate fi cauzata de expunere la benzen. In apa lor s-a gasit benzen. Benzenul e una dintre substantele folosite la fracturarea hidraulica. Nu exista alta industrie in zona in afara de sondele de gaze.

Concluzia lui: Sondele de gaze i-au otravit sursa de apa si i-a imbolnavit nevasta.

Concluzia agentiei de mediu: nu stim ce s-a intamplat si nici nu vrem sa aflam.

Desi facuse doua runde de teste pe apa celor din Woodlands si gasise substante periculoase, agentia de mediu le-a retras, spunand ca au fost gresite. Apoi a refuzat sa le refaca si a inchis cazul. Sah mat.

Lui John McIntyre nu-i venea sa creada ca se poate intampla asa ceva. Atunci s-a apucat sa caute pe Internet si a descoperit ca exista mii de familii care au patit chestii similare. Cel mai celebru caz, care a aparut si in documentarul nominalizat la Oscar Gasland, e oraselul Dimock, in care explodau fantani si apa de la robinet lua foc. In urma scandalului compania a fost amendata, pusa sa plateasca despagubiri si data afara din orasel, dar agentia de mediu a evitat sa confirme public legatura intre exploatarea gazelor de sist si contaminare (o confirma, insa, un raport intern).

Si comunitatea celor din Woodlands a fost vizitata de jurnalisti din toata lumea, de la Pittsburgh Gazette pana la Al Jazeera, s-a facut un scurt film despre ei, dar nu s-a strans destula presiune publica pentru a redeschide investigatia. Au ramas singuri, cu apa contaminata si cu alarma de metan in baie.

“Asa am ajuns sa imi traiesc viata. Ma gandesc la apa 24 de ore pe zi.”

”Ducem o batalie impotriva Satanei“, zice Jim Hamilton, un pastor mustacios, la o intalnire a cetatenilor ingrijorati de exploatarea gazelor de sist din orasul Beaver, la jumatate de ora distanta de Woodlands. Tresar, pentru un moment am senzatia ca sunt la Barlad, la o slujba anti-fracking tinuta de parintele Laiu. Bisericile din zona au o reactie similara cu cele din Vaslui. Doar ca aici faptul este implinit, asa ca se concentreaza pe ajutorarea celor care nu mai au apa.

In fiecare luni dimineata, Janet McIntyre merge la biserica presbiteriana White Oak Springs sa imparta apa care s-a strans din donatii. O camera din spatele bisericii (dupa un semn cu o zvastica taiata), e plina de cutii cu bidoane. Sapte biserici contribuie la “banca de apa”. Totul e contorizat in stil american, e un tabel cu fiecare familie, ratia in functie de numarul membrilor si livrarile saptamanale.

Pe cei care nu pot veni pana la biserica ii ajuta tot Janet – ia apa si le-o duce acasa cu masina. Cu ocazia asta da o tura si pana la McDonalds-ul din apropiere – costa mai putin sa mearga cu masina si sa manance la fast-food decat apa pe care ar folosi-o la gatit si spalat vasele.

Inainte sa se intoarca acasa, Janet McIntyre opreste la o vecina mai batrana. Ii aduce apa si ii cara bidoanele in casa. Cutia e grea, Janet se dezechilibreaza, cade pe scari si isi fractureaza mana.

In timp ce o asteapta pe fata ei sa vina si sa o duca la spital, Janet McIntyre cedeaza si lacrimile incep sa-i curga pe obraji. Nu plange cu furie americana sau cu spirit justitiar, e un bocet incet, deznadajduit, cum de multe ori am vazut la romanii care si-au pierdut speranta.

Pentru fiecare poveste cu americani nenorociti de fracking gasesti inca una cu fermieri care s-au imbogatit si, a naibii soarta, nici n-au probleme cu apa. Iar Guvernul si companiile sunt in extaz – banii si resursele vin pachete pachete. Asa e-n goana dupa resurse, ai castigatori si pierzatori.

Culmea e ca gigantii petrolului nu-s prea fericiti. Au fost sceptici la inceputul goanei, asa ca au lasat firmele mici sa se bage agresiv prin fiecare cotlon de zacamant american si sa faca profituri nebunesti. Cand s-au prins ca mania gazelor de sist chiar functioneaza era cam tarziu – abundenta de gaze a scazut pretul, ecologistii s-au dezmeticit si au inceput sa faca o rezistenta acerba, iar agentiile de mediu se misca greu, dar sigur, catre reglementari si controale mai stricte. Vestul salbatic s-a cam terminat.

Asa ca Chevron, ExxonMobil si ceilalti s-au apucat sa caute in toata lumea locuri mai facile in care sa sape. Ajutati de influenta de care se bucura diplomatii americani in tarile respective, au incheiat contracte avantajoase si s-au pus pe treaba. Romania e unul dintre acele locuri”.