Companiile listate la Bucureşti ar putea efectua primele plăţi ale dividendelor trimestriale în T3/2018, o măsură care va modifica tiparul bursier în contextul în care indicii nu vor mai accelera doar în prima parte a anului pe fondul aşteptărilor de dividende, ci vor avea o evoluţie uniformă pe tot parcursul anului.
Totodată legea care permite plata trimestrială a dividendelor va determina şi schimbarea comportamentului unora dintre investitori dinspre „speculatori“ la o strategie „pe termen lung“, consideră directorii de investiţii a patru fonduri mutuale cu active totale de circa 10 miliarde de lei.
„Este posibil ca această măsură să ducă la o schimbare a unui tipar care există la bursa românească. În ultimii ani bursa a avut o performanţă destul de bună în primele luni din an, până în jur de luna mai, când investitorii tranzacţionau în anticiparea dividendelor“, spune Alexandru Combei, director investiţii la BRD AM, administrator de fonduri mutuale cu 2,9 mld. lei active totale, în cadrul unei conferinţe organizate miercuri la sediul BVB.
Indicele principal BET a urcat în T1/2018 cu 12% pe fondul unei politici generoase de dividend a emitenţilor, determinată, pe lângă rezultatele financiare îmbunătăţite, şi de solicitarea statului pentru distribuirea aproape integrală a profiturilor companiilor din subordine.
Până la final de iunie, indicele afişa un plus de 4,3%, în condiţiile unor incertitudini politice, dar şi pe fondul rebalansării de portofolii.
„Comportamentul investitorilor este posibil să se schimbe în urma noii legi. Cel mai probabil aceştia vor deveni investitori pe termen lung şi nu vor specula unele momente, cum erau cele la începutul anului, urmând să vândă în mai-iunie. Cel mai probabil aceştia vor rămâne cu investiţiile pe termen lung“, spune Alexandru Ilisie, director de investiţii la OTP AM, administrator cu 620 mil. lei active totale.