Dragnea, despre legea offshore: Chiar dacă Iohannis dorește altceva, fondul legii nu se va schimba

0
77

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, marți seară, că nu va fi schimbat fondul legii offshore, respectiv taxele care trebuie plătite statului român și cota de 50% din gazele extrase din Marea Neagră, "chiar dacă Iohannis își dorește altceva".

"Legea offshore. Dacă o modificăm, nu avem ce să modificăm prin ordonanță pentru că ea nu a fost promulgată. Nefiind promulgată nu avem ce să modificăm. Da, eu am spus, reglăm anexele printr-o ordonanță de urgență. Dar ce vreau să spun, chiar dacă Iohannis își dorește altceva, fondul legii nu se va schimba. Adică taxele pe care trebuie să le plătească statului român și cota de 50% din gazele extrase din Marea Neagră, astea nu se vor schimba. Ca să nu existe niciun fel de dubiu și niciun fel de speranță", a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

La începutul lunii august, președintele Klaus Iohannis a retrimis, Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră. Șeful statului a susținut că un astfel subiect este unul de interes maxim pentru România, iar o asemenea lege trebuie să asigure un echilibru și o echitate în ceea ce privește beneficiile atât pentru statul român, cât și pentru investitori. Iohannis a criticat lipsa de predictibilitate și stabilitate a Legii offshore, în forma trimisă spre promulgare.