Cei doi polițiști din Brăila au murit carbonizați, după ce mașina lor a intrat într-un copac și a luat foc, în timp ce erau în serviciul de patrulare.
„Din păcate, în această seară, doi polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca – IPJ Brăila au decedat în urma unui accident rutier. Aceștia se aflau în serviciul de patrulare, pe raza localității Șutești. Transmitem sincere condoleanțe familiilor colegilor noștri și tuturor celor care i-au cunoscut. Referitor la cauzele accidentului rutier, vă informăm că în acest moment se efectuează cercetarea la fața locului, urmând a se stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a transmis marți seara IGPR.
Mașina în care erau cei doi polițiști a intrat într-un copac și a luat foc, iar cei doi au fost găsiți carbonizați.
„La ajungerea echipajelor ISU, la accidentul rutier, autoturismul ardea. Incendiul a fost lichidat”, este mesajul celor de la ISU Brăila.
Polițiștul avea 45 de ani, iar polițista 21.