Emilia Șercan, dezvăluiri-bombă! Misterul dispariției tezei de doctorat a lui Coldea, elucidat: Cine ar fi dirijat operațiunea

0
80

Jurnalista Emilia Șercan iese la rampă cu o nouă anchetă explozivă în PressOne, în contextul în care teza de doctorat a generalului Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, a dispărut în vara lui 2015 de la Biblioteca Națională a României. Potrivit jurnalistei, teza de doctorat a lui Florian Coldea a fost solicitată de directoarea Bibliotecii Universității Politehnica, însă nu a fost returnată nici până azi, deși au trecut de atunci 1.140 de zile. Mai mult, potrivit sursei citate, cel care a dirijat operațiunea „împrumutului interbibliotecar” este fostul ministru al Educației, rectorul Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, un „apropiat al lui Florian Coldea”.

Dezvăluirea vine în contextul în care la sfârșitul lunii trecute magistrații de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au decis clasarea dosarului privind dispariția tezei de doctorat a lui Florian Coldea. Florian Coldea și-a făcut lucrarea „Managementul schimbării în serviciile de informații”, în 2010, sub îndrumarea lui Gabriel Oprea.

„Împrumutul este unic în istoria instituției. Niciodată până atunci, și nici după, o teză de doctorat nu a fost împrumutată unei alte biblioteci, deoarece tezele sunt stocate la Biblioteca Națională în "fondul intangibil".

Surse convergente mi-au declarat că rectorul Universității Politehnica, Mihnea Costoiu, este cel care a dirijat operațiunea "împrumutului interbibliotecar". Tot el este cel care a ridicat, personal, teza de la Biblioteca Națională.

Mihnea Costoiu este un apropiat al lui Florian Coldea, susțin surse din comunitatea de informații.

Dispariția tezei de doctorat a lui Florian Coldea a făcut obiectul unui dosar penal, care a fost clasat anul acesta de către procurorul Cristina Grosaru, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Informația privind clasarea dosarului a fost publicată pentru prima dată în 27 august, de site-ul G4Media. Ştirea a apărut la câteva zile după ce fusesem la Academia Națională de Informații a SRI pentru a vedea exemplarul de acolo al tezei lui Florian Coldea.

Octavian Gordon, fost director interimar al Bibliotecii Naționale, cel care a depus plângere penală când a constatat lipsa tezei de doctorat a fostului număr 2 din SRI, susține că, acum, nimeni nu mai poate certifica dacă teza care se află în Biblioteca Universității Politehnica este cea originală şi nu a fost înlocuită.

De ce este relevantă dispariția unei teze de la Biblioteca Națională? Pentru că, potrivit legii, exemplarul de acolo este singurul opozabil într-un eventual proces privind drepturile de proprietate intelectuală.”, scrie Șercanu pentru sursa citată.