marți, 16 aprilie, 2024

Emmanuel Marcinkowski, Atout France: ‘Nu urmărim acelaşi număr de turişti români din perioada pre-pandemică, ci să semnalăm întoarcerea la normalitate’

Distribuie:

Publicat:

Scopul Franţei în acest an nu este să atragă acelaşi număr de turişti români ca înaintea pandemiei de Covid-19, ci să evidenţieze redeschiderea acestui sector, a afirmat, marţi, Emmanuel Marcinkowski, director pentru Europa Centrală şi de Est şi Austria al Agenţiei Atout France, în cadrul unui eveniment de promovare turistică a regiunilor Nisa şi Aix en Provence.

Conform datelor prezentate de oficialul francez, în 2019, Franţa a fost vizitată de 448.000 de turişti români.

"Scopul nostru nu este să avem acelaşi număr de turişti ca înaintea pandemiei, ci vrem să semnalăm faptul că turismul în Franţa s-a redeschis şi că încercăm să ne întoarcem la normalitate. Am observat că 80% dintre turişti provin din Europa şi datorită proximităţii. Piaţa românească a fost întotdeauna importantă pentru noi şi continuă să ne intereseze şi în prezent. Mai ales că sunt zboruri directe din Bucureşti şi Cluj Napoca, şi nu doar către Paris, ci şi către alte destinaţii din Franţa", a declarat Emmanuel Marcinkowski, pentru AGERPRES, la reşedinţa Ambasadei Franţei din Bucureşti, potrivit Agerpres.ro.

El a precizat că restricţiile privind călătoriile nu mai sunt aceleaşi ca în iarna trecută şi că turismul în Franţa nu este afectat din acest punct de vedere ţinând cont de gradul mare de vaccinare anti-Covid din Europa.

"Acum să călătoreşti este mult mai uşor, lucrurile nu mai stau ca în iarnă. Nici din punctul de vedere al vaccinării nu mai este o problemă, pentru că gradul de vaccinare a crescut foarte mult în ţările din Europa. Anul trecut a fost într-adevăr o problemă, dar acum nu mai este", a completat oficialul agenţiei de promovare turistică a Franţei.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img