joi, 28 martie, 2024

FOTO Protestul care a BLOCAT Romania: Lant uman in Piata Universitatii, oameni in Piata Victoriei, Reprezentanta Comisiei Europene a intrat in joc

Distribuie:

Publicat:

Protestul ”România vrea autostrăzi”, derulat, vineri, timp de 15 minute, a însemnat trafic blocat în centrul Capitalei, dar şi pe mai multe drumuri importante din ţară. În marile oraşe, oamenii au întrerupt activitatea şi au ieşit în pieţele centrale cerând îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. În Bucureşti, tinerii au făcut un lanţ uman în Piaţa Universităţii afirmând că nu mai vor ca România să funcţioneze pe principiul ”merge şi aşa”. Şi angajaţii Reprezentanţei Comisiei Europene au întrerupt activitatea, precizând că, în perioada 2014-2020, 6.3 miliarde de euro au fost puse la dispoziţia României pentru proiecte de infrastructură, dar proiectele care se derulează sunt din perioada financiară 2007-2013, care nu au fost finalizate la timp.

Vasluienii protestează față de lipsa autostrăzilor. Romania a intrat într-o grevă de 15 minute-FOTO

La Bucureşti, zeci de şoferi şi-au oprit maşinile în Piaţa Victoriei, unde şi peste 200 de pietoni au participat la protest, traversând pe trecerile de pietoni. De asemenea, şoferii au blocat şi Şoseaua Pipera.

Sute de angajaţi din clădirile de birouri din Bucureşti au ieşit în faţa sediilor. Angajaţii BCR au anunţat că protestează şi au ieşit şi ei în stradă.

De asemenea, în Piaţa Universităţii, tinerii au format un lanţ uman.

”Nu mai acceptăm şi nu mai vrem să funcţionăm pe principiul ”merge şi aşa”, trăim în secolul vitezei! Şi nu vorbim doar despre viteza de pe şosele, vorbim de tehnologia şi ştiinţa care avansează în fiecare secundă! Avem nevoie de EDUCAŢIE de calitate, de AUTOSTRĂZI, de SPITALE performante, avem nevoie de un CADRU SUSTENABIL în care Generaţia noastră să construiască! Susţinem astfel orice acţiune ce se desfăşoară într-un mod vizibil şi civilizat. #Şînoi, tinerii, viitorul acestei ţări, vrem autostrăzi!”, a transis Forumul Tinerilor din România.

Şi angajaţii Reprezentanţei Comisiei Europene au întrerupt activitatea.

”Pauză de cafea pentru autostrăzi! #şîEU vrea autostrăzi în România!”, au transmis angajaţii.

Potrivit acestora, în perioada 2014-2020, 6.3 miliarde de euro au fost puse la dispoziţia României pentru proiecte de infrastructură. Cu toate acestea, proiectele care se derulează sunt din perioada financiară 2007-2013, care nu au fost finalizate la timp.

Cifrele puse la dispoziţie de Reprezentanţa Comisiei Europene arată că 90% din drumurile naţionale din România au o singură bandă pe sens, în 2016 România a înregistrat 97 de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, iar 37% dintre victime sunt pietoni, comparativ cu media europeană de 21%.

Protestul s-a derulat şi în ţară, Traficul fiind blocat pe numeroase artere importante sau în centrele marilor oraşe.

La Iaşi, peste 1.000 de oameni au protestat în zona Palatului Culturii, iar şoferii care treceau prin zonă au oprit maşinile. Circulaţia prin centrul oraşului a fost complet blocată pe bulevardul respectiv.

Protestatarii au scandat, în mod repetat, “Vrem autostradă“. Acţiunea a fost iniţiată de asociaţiile civice din IaşI care militează pentru construcţia de autostrăzi.

Mai multe companii din Iaşi s-au raliat protestului, iar angajaţii au oprit activitatea timp de un sfert de oră.

Un om de afaceri ieşean, care participă la un târg în Austria, a aderat şi el la protest, purtând în mâini o coală de hârtie pe care scria “Vrem autostradă“.

Comunitatea ”Vă vedem din Sibiu” a protestat în centrul oraşului, într-un sens giratoriu aflat pe unu dintr cele mai circulate blulevarde. Timp de 15 minute, toţi şoferi care au trecut prin zon au claxonat insistent, arătându-şi susinerea faţă de manifestare.

Unii şoferi s-au oprit chiar în sensul giratoriu, blocând, astfel, traficul în zonă.

La Târgu Mureş, protestul a durat timp de o oră şi s-a desfăşurat la ”Ceasul Floral” din Parcul municipal situat în Piata Trandafirilor.

S-a protestat în toate marile oraşe din ţară, iar la Făgăraş şoferii au blocat drumul Naţional 1.

Protestul a fost iniţiat de omul de afaceri Ştefan Mandachi din Suceava.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că este alături de participanţii la protestul "România vrea autostrăzi".

"Vreau să ştie protestatarii că sunt alături de ei şi eu", a spus preşedintele.

Zeci de firme, primării, echipe sportive, personalităţi, sindicate, dar şi persoane fizice au anunţat că participă la protestul ”România vrea autostrăzi” şi au întrerupt activitatea, vineri, timp de 15 minute, la ora 15.00.

Tot la ora 15.00, omul de afaceri Ştefan Mandachi a inaugurat, în localitatea Cumpărătura, judeţul Suceava, primul metru de autostradă construit în Moldova.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că ”nu aşa se construiesc autostrăzi în România”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img