miercuri, 24 aprilie, 2024

Franţa a lansat campania de vaccinare împotriva COVID-19 cu a treia doză: Iniţiativă dedicată persoanelor vulnerabile

Distribuie:

Publicat:

Franţa a lansat miercuri campania de vaccinare împotriva COVID-19 cu a treia doză, o iniţiativă care este dedicată persoanelor în vârstă şi celor vulnerabile, pentru a compensa scăderea eficacităţii vaccinurilor după câteva luni de la inoculare, transmite AFP.

"Cu acest rapel veţi fi protejaţi pentru lunile următoare", i-a transmis ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, într-un centru de vaccinare parizian, unei persoane ce urma să primească al treilea vaccin, după ce a fost vaccinată cu ambele doze la începutul acestui an.

Ministrul francez a precizat apoi, într-o conferinţă de presă, că 200.000 de persoane şi-au făcut deja programări pentru această doză de supra-rapel.

Franţa a lansat această campanie de vaccinare cu supra-rapel pentru persoanele cu vârste de peste 80 de ani, cele imunodeprimate sau pentru alte persoane considerate cu un risc ridicat de a dezvolta o formă gravă de COVID-19, aşa cum sunt bolnavii de cancer aflaţi sub tratament oncologic sau pacienţii care au nevoie de dializă, scrie Agerpres.ro.

"Este nevoia să treacă şase luni de la precedenta inoculare pentru a primi şi cel de-al treilea vaccin", a explicat ministrul Véran.

În cursul săptămânilor următoare, campania de administrare a celei de-a treia doze va fi extinsă la toate persoanele cu vârste de peste 65 de ani, precum şi la alte categorii de persoane cu risc de a dezvolta forme grave de COVID-19, aşa cum sunt cei care suferă de obezitate sau de diabet.

În total, Ministerul francez al Sănătăţii estimează că 18 milioane de francezi vor fi inoculaţi în cadrul acestei campanii.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img