Într-o operațiune de rutină desfășurată de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Drumuri Naționale și Europene în municipiul Husi, sambata, 1 1februarie, un bărbat în vârstă de peste 50 de ani a fost depistat conducând sub influența alcoolului.
Incidentul a avut loc pe strada Ioan Vodă Cel Viteaz din municipiul Husi, unde echipajul de poliție a oprit vehiculul pentru un control de rutină. La efectuarea testului cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o valoare de 0.97 mg/l alcool în aerul expirat, depășind astfel limita legală admisă.
În urma acestui rezultat, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Husi, unde i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea concentrației exacte a alcoolului în sânge.
Conducerea sub influența alcoolului reprezintă o încălcare gravă a legii și prezintă un pericol atât pentru conducătorul auto în cauză, cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Poliția Rutieră reamintește tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor și a legislației în vigoare pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței pe drumurile publice.