Astazi, 4 iulie, începând cu ora 10.00, a avut loc un nou exercițiu “Miercurea Alarmelor”.
Astfel, au fost acționate echipamentele din cadrul sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării permanente a acestor antrenamente lunare, deși pot genera disconfort în rândul populației.
Sunetul sirenelor va fi auzit doar în județele care nu au fost afectate de fenomenele de vreme severă.
Echipajele operative care intervin alături de autorități în zonele afectate, vor menține ca prioritare misiunile destinate remedierii situațiilor din comunitățile afectate.
Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfășoară exerciții de alarmare în prima zi de miercuri din fiecare lună, destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență.