O anchetă a polițiștilor și procurorilor din Arad este în derulare, după ce în jur de 400 de tone de cupru, în valoare de aproximativ cinci milioane de euro, au fost preluate, la sfârșitul săptămânii trecute, dintr-un depozit pe baza unor acte false. Polițiștii încearcă să dea de urma suspecților.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Dan Ursu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că în acest caz se fac cercetări pentru înșelăciune.
Potrivit anchetatorilor, la sfârșitul săptămânii trecute, aproximativ 400 de tone de cupru, dintr-un depozit aflat în orașul Curtici, au fost preluate în baza unor acte false, marfa fiind încărcată în 20 de TIR-uri.
Totul a fost posibil după ce suspecții, care este posibil să facă parte dintr-o grupare infracțională specializată, au reușit să pătrundă în sistemul informatic al depozitului din orașul Curtici. Astfel, a fost trimis un e-mail în numele unei societăți care trebuia să preia marfa, iar angajații depozitului au fost informați că mai multe TIR-uri vor fi trimise pentru a ridica cuprul.
Marfa a fost ridicată vineri seara, iar șoferii le-au prezentat angajaților acte de transport, precum și documente de identitate false.
Reprezentanții depozitului din Curtici și-au dat seama că au fost înșelați după câteva ore și imediat i-au alertat pe polițiști.
În acest caz, prejudiciul este estimat la aproximativ cinci milioane de euro.