Jandarmii vasluieni au donat sânge pentru a salva vieți – FOTO

0
761
În încheierea activităților organizate cu prilejul ,,Zilei Jandarmeriei Române”, vineri, 12 aprilie a.c., jandarmii vasluieni s-au alăturat campanie „Donează sânge, salvează o viață”.
Astfel, 30 de jandarmi vasluieni s-au prezentat încă de la prima oră a zilei la Centrul de Transfuzie Bârlad pentru a dona sânge și pentru a contribui prin aceasta la salvarea de vieți omenești.
În această perioadă la nivel național se desfășoară campania „Donează sânge, salvează o viață” derulată de Jandarmeria Română în parteneriat cu Patriarhia Română, campanie  la care jandarmii vasluieni au participat de fiecare dată.
Pe parcursul anului trecut, jandarmii vasluieni au participat la patru campanii de donare de sânge care s-au organizat cu diferite ocazii, dar și individual, atunci când a fost nevoie.
Prin participarea la aceste campanii încercăm să fim alături de toți cei care au nevoie de transfuzii de sânge. Gestul simplu, dar nobil, completează spiritul civic al fiecăruia dintre noi, dovedind empatia, dăruirea și respectul față de semenii noștri.
Cu această ocazie le mulțumim cadrelor medicale ale Centrului de Transfuzie Sanguină Bârlad pentru amabilitatea și răbdarea cu care ne întâmpină la fiecare activitate de donare.
  Totodată, dorim să lansăm un îndemn pentru toți membrii comunității, să se alăture prin voluntariat acestor acțiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.