Premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de desemnare a miniştrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici, astfel încât să fie asigurată continuitatea activităţii în cele două domenii.
Luni după-amiaza, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decrete de numire ale celor doi:
Decret pentru desemnarea domnului Eugen Orlando Teodorovici, ministrul finanțelor publice, ca viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice, interimar;
Decret pentru desemnarea doamnei Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, ca ministru al transporturilor, interimar.