Visul împlinit al unei mame de a-și avea fiul aproape în Italia a luat o întorsătură tragică atunci când Alexandru a fost lovit de un diagnostic crunt. Fericirea lor a fost spulberată treptat, pe măsură ce tânărul și-a pierdut lupta eroică împotriva cancerului, topindu-se în fața ochilor îngrijorați ai mamei sale. În ciuda tuturor eforturilor, viața lui Alexandru s-a încheiat prematur, dar, într-un gest de iubire și speranță, mama sa, Ruslana, a luat o hotărâre neobișnuită: să doneze corneea fiului său, cu gândul că ochii lui ar putea continua să vadă lumina chiar și după despărțirea lor.
„Nimic nu e mai greu decât să-ți pierzi copilul”, mărturisește Ruslana pentru Sănătate.info, rememorând drama care a început pe 20 septembrie. În acea zi, Alexandru a venit la ea, dezvăluind cu teamă: „Mamă, am o problemă la un testicul”. Deși semnele erau vizibile, mama a ales să nu întrebe prea mult. Internat în spital și operat în grabă, s-a descoperit că tânărul avea metastaze la plămâni, transformând boala într-o luptă nemiloasă.
A fost o așteptare chinuitoare de 40 de zile pentru rezultatul citologic. În tot acest timp, Alexandru suferea în tăcere. „A început să aibă probleme la plămâni. Părea o simplă răceală, dar într-o zi a venit și mi-a spus: «Mamă, eu am scuipat sânge»”. Prima chimioterapie a fost administrată pe 4 noiembrie, ziua lui de naștere. „Medicii nu mai știau ce să-i facă, au încercat toate măștile posibile de oxigen. Alexandru mi-a scris mesaj: «Mami, vino te rog că nu mai pot»”. Într-un moment sfâșietor, Ruslana i-a fost alături, ținându-i de mână, oferindu-i confortul ei, în timp ce tânărul a fost intubat.
„Mami, eu sunt cu tine”
Dar eforturile disperate nu au fost suficiente. Într-o altă zi tulbure, Alexandru i-a cerut mamei sale să vină, să îi fie alături, să îi fie sprijin în ultimele clipe. „L-am ținut de mână ore în șir până l-au intubat. El m-a întrebat dacă înainte de a-l intuba o să îi pună anestezie. I-am spus că da. I-am explicat mai delicat că are un chist pe un plămân, care trebuie să se rupă de acolo și după asta vom continua chimioterapia. Cum mă ținea de mână, eu i-am spus: «Mami, eu sunt cu tine» și l-am sărutat pe frunte și pe mânuță și i-am spus că sunt lângă el și că o să ne întoarcem înapoi, iar lui i-au curs doar lacrimi și nu a zis nimic”, își amintește femeia.
Pe 9 noiembrie, inima lui Alexandru s-a oprit pentru totdeauna. „Am sperat până în ultimul moment că se va face bine, pentru că o mamă nu își poate imagina să nu își mai vadă fiul”. Cu o durere pe care niciun cuvânt nu o poate descrie, Ruslana rămâne cu dorința neîmplinită de a-și vedea fiul trăind și sănătos.