joi, 25 aprilie, 2024

Meciul internaţional de volei feminin dintre CSM Târgovişte şi Maritsa Plovdiv se află în atenţia jandarmilor dâmboviţeni

Distribuie:

Publicat:

Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării partidei internaţionale de volei feminin din Champions League, dintre echipele CSM Târgovişte – Maritsa Plovdiv (Bulgaria), care se va disputa miercuri, 8 februarie a.c., începând cu ora 18:00, la Sala Sporturilor din Târgovişte.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a meciului de volei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestuia.

Alte aspecte de interes – Spectatorilor le este interzis:
– să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume băuturi alcoolice în sală;
– să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în sală;
– să introducă în sală inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
– să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a jandarmilor sau a personalului de ordine şi siguranţă;
– să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
– să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa jandarmilor sau a personalului de ordine şi siguranţă sau să ameninţe cu acte de violenţă;
– să refuze părăsirea imediată a sălii, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către jandarmi;
– să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a sălii;
– să efectueze fără drept orice operaţiuni cu articole pirotehnice;
– să pătrundă fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc a sălii.

Jandarmeria dâmboviţeană recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente şi să dea dovadă de spirit de fairplay, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img