Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a murit

0
85

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, in varsta de 90 de ani, a murit, duminica noapte, la resedinta mitropolitana, trupul neinsufletit al acestuia urmand sa fie depus la Catedrala Mitropolitana din Timisoara.

 Purtatorul de cuvant al Mitropoliei Banatului, preotul Lucian Florea a declarat corespondentului MEDIAFAX ca IPS Nicolae Corneanu a murit, duminica noapte, la resedinta mitropolitana.

”Cu regret si durere in suflet, anuntam decesul IPS Nicolae, in aceasta seara, in jurul orei 23.00. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace”, a spus Lucian Florea.

Trupul neinsufletit al lui IPS Nicolae Corneanu va fi depus la Catedrala Mitropolitana din Timisoara, unde credinciosii ii vor putea aduce un ultim omagiu.