vineri, 29 martie, 2024

Elena Udrea, audiata la DNA

Distribuie:

Publicat:

Elena Udrea si Dorin Cocos faceau, conform informatiilor aparute in ultimile zile, presiuni asupra procurorului Alina Bica pentru a urgenta licitatiile de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, in urma carora mai multe persoane au incasat sume imense de bani, inclusiv actionarul CS Universitatea Craiova, Adrian Andrici!

Potrivit unor surse judiciare, Elena Udrea urmeaza sa fie audiata in perioada imediat urmatoare de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, in legatura cu dosarul Alinei Bica, fostul sef al DIICOT. Asta dupa ce in ultimile zile, pe surse, au aparut mai multe informatii potrivit carora Elena Udrea si Dorin Cocos  erau direct si permanent interesati de stadiul licitatilor de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor(ANRP).

Lucian Paun – directorul de cabinet al Dorina Danielescu – fosta sefa a ANRP, ar fi declarat in fata procurorilor, potrivit acelorasi surse, ca numirile in institutie se faceau doar cu acordul Elenei Udrea si a lui Ioan Oltean si ca sub amenintarile lui Dorin Cocos, Alina Bica ar fi facut presiuni asupra sefei ANRP.

“Voi nu intelegeti ca ma distrugeti, imi rup capul, nu va dati seama? Sunteti prea mici ca sa va puneti cu altii. Voi trebuie doar sa convocati comisia, de restul ne ocupam noi”, i-ar fi transmis Alina Bica Dorinei Danielescu.

In urma cu cateva luni, in presa au aparut mai multe fotografii care o aratau pe Alina Bica, la acel moment procuror-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, in compania Elenei Udrea, la Paris. Ulterior, intr-o interventie la televiziunea nationala, Bica s-a aratat extrem de revoltata ca i se cereau explicatii pentru voiajul de la Paris.

”Nu comentez e o chestiune privata. Nu e cazul. Banuiesc ca inregistrati convorbirea. In ce poze am aparut? Nu aveti prieteni, nu iesiti in week-end? Am aparut in pozitii dezolante? Am aparut tragand pe nas? Cum am aparut? Nu aveti prieteni, nu iesiti in weekend-uri? Locuiti numai in casa? In ce pozitii am aparut? Vreunul dintre acele documente are semnatura mea? Am aparut pe strada. E vreo problema ca am aparut cu doamna Udrea? Pozitia publica a doamnei Udrea e una, chestiunea privata e alta. Ati vazut vreo chitanta cu numele meu? Acele documente au semnatura mea, ca sunt facturi?”, a rabufnit Bica.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img