In trecut, cand Romania era o monarhie constitutionala, de Paste, familia regala asista la slujba Invierii dupa care se retrageau la palat, unde impreuna cu invitatii ciocneau oua rosii si gustau pasca.
Daca regele Ferdinand petrecea Pastele de regula la Motropolie si apoi la Palatul Cotroceni, regele Carol al II-lea, un traditionalist, participa la ceremonialul religios la Bucuresti si, ulterior, se retragea cu familia si cu apropiatii la Castelul Peles din Sinaia.
La Patriarhie se facea slujba doar pentru autoritati
Despre sarbatoarea Pastelui din 1937, care a avut loc la inceputul lunii mai, regele Carol al II-lea relata urmatoarele in jurnalul sau: „Spre seara, vine Duduia (Elena Lupescu, amanta lui n.r.), dupa masa si ramane pana la plecarea la Patriarhie. Dupa datina, la 12:00, Invierea la Patriarhie, unde a fost o slujba frumoasa si destul de demna, dar tot acelasi defect, biserica e goala, deoarece nu iau parte decat persoane oficiale. Dupa slujba, ciocnirea oualor rosii la Palat, afara de curte: Tatarescu (Gheorghe Tatarascu a fost prim-ministru al Romaniei in perioada 1934-1937 si in perioada 1939-1940 n.r.), Ilasievici (Constantin Ilasievici a fost un general roman si ministru al Apararii n.r.), Argeseanu (Gheorghe Argesanu, fost general si om de stat n.r.), Gavrila si Papazoglu. Intors acasa, joc remmy cu Mihaita, asteptand sa vie Duduia. Primesc lucruri frumoase de la Duduia, o splendida candela pentru bisericuta din Sinaia, iar de la Elisabeta jaduri de toata frumusetea”.
In prima zi de Pasti (2 mai 1937), regele insotit de Duduia si de Mihai au plecat in vacanta la Sinaia, unde au ramas pana la data de 9 mai 1937. Despre aceea perioada, Carol al II-lea relata: „Dupa cum fac adesea in aceste zile de dupa Pasti, am venit sa ma odihnesc nitel in aerul intaritor al Sinaiei repaus absolut, seara, adesea, cinema”.
Peste trei ani, in 1940, Carol al II-lea a sarbatorit Pastele la castelul de vanatoare de la Lapusna unde a avut parte si de ceva inedit: „Pentru prima data am aistat la o slujba in care toti credinciosii canta impreuna cu preotul <>. Parintele zice ca asa este corect”.
Un an mai tarziu, Mihai, devenit rege al Romaniei in urma abdicarii fortate a lui Carol al II-lea, a petrecut Pastele la Sinaia alaturi de regina mama Elisabeta, generalul Ion Antonescu cu sotia, si o serie de apropiati.
In 1944, sarbatoarea Pastelui a coincis cu bombardamentele americane asupra Bucurestiului. Aflat la Sinaia, Regele Mihai a plecat spre Bucuresti pentru a constata distrugerile provocate de bombardamente, si s-a intors in aceeasi zi pentru a participa impreuna cu regina mama la slujba Invierii.