Un poliţist local, care conducea maşina de serviciu în această dimineaţă pe străzile din municipiul Iași a fost oprit de un echipaj de poliţie rutieră. S-a dovedit că flerul agenţilor rutieri a funcţionat, în sensul că poliţistul local era băut. Etilotestul a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă undeva spre 2 la mie în sânge. Conform procedurilor, bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe de sânge, a rămas fără permis şi i s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. Poliţistul local intrase în tura de zi, la ora 6 dimineaţa.