Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care s-a dovedit a fi fals.
În data de 02 noiembrie 2022, în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un cetăţean moldovean, în vârstă de 27 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit asupra bărbatului un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimate fotografia şi datele sale de identificare.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că fiind la muncă în Israel, un cetăţean chinez, coleg cu el, i-a propus să îl ajute pentru obţinerea unui permis de conducere, pentru a putea ocupa postul de şofer. Pentru acest serviciu, a plătit suma de 300 de euro.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.