Premierul britanic Theresa May va efectua săptămâna viitoare o vizită de trei zile în China, a anunţat joi diplomaţia chineză, în contextul în care Londra încearcă să-şi consolideze relaţiile cu partenerii săi comerciali şi să pregătească terenul pentru perioada post-Brexit, transmite France Presse.
Theresa May se va afla în China în perioada 31 ianuarie – 2 februarie, a menţionat Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, în conferinţa de presă cotidiană.
Şefa executivului britanic va avea la Beijing întrevederi cu lideri chinezi, după care se va deplasa la Shanghai (est) şi Wuhan (centru), oraş industrial cunoscut mai ales pentru concentraţia sa de fabrici de automobile.
''Această vizită intervine după vizita istorică din 2015 a preşedintelui Xi Jinping în Regatul Unit, stabilirea unui 'partenariat strategic global' între cele două ţări şi lansarea unei 'vârste de aur' a relaţiilor noastre bilaterale'', a adăugat reprezentanta diplomaţiei chineze.
Marea Britanie, care va părăsi Uniunea Europeană în 2019, a anunţat că va ieşi din piaţa unică europeană şi din uniunea vamală a UE pentru a încheia propriile acorduri comerciale cu ţări din afara UE.
Ministrul britanic al finanţelor Philip Hammond s-a deplasat la Beijing la jumătatea lunii decembrie, în scopul accelerării ultimelor pregătiri pentru consolidarea cooperării între bursele de la Londra şi Shanghai. Cele două ţări s-au pus de acord şi asupra examinării posibilităţii de conectare a pieţelor lor interne de obligaţiuni.
Relaţiile dintre Londra şi Beijing s-au tensionat în 2016 atunci când premierul Theresa May a cerut o revizuire a acordului de 22 de miliarde dolari privind construirea unei centrale nucleare în Anglia, proiect finanţat în parte de China.
AGERPRES/