vineri, 19 aprilie, 2024

Presedintele peruan propune alegeri anticipate pentru iesirea din criza institutionala

Distribuie:

Publicat:

Preşedintele peruan, Martin Vizcarra, a propus organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate pentru a scoate ţara din "criza instituţională", relatează AFP potrivit Agerpres.

"Prezint Congresului o revizuire constituţională care va avansa data alegerilor, ceea ce implică astfel că mandatul actualilor deputaţi va înceta la 28 iulie 2020", cu un an mai devreme, a explicat şeful statului în faţa parlamentului. 

El a propus, de asemenea, ca, "în acelaşi mod", mandatul prezidenţial să se încheie "la aceeaşi dată". 

Martin Vizcarra, care a câştigat în popularitate opunându-se ferm parlamentului dominat de opoziţia fujimoristă (dreapta populistă), a precizat că propunerea sa va trebui aprobată printr-un referendum naţional, după ce va dezbătută şi eventual votată de deputaţi. 

"Trebuie să ascultăm vocea poporului", a afirmat el. "Peru cere cu voce tare un nou început", a adăugat şeful statului. 

În iunie, Martin Vizcarra a repurtat o imensă victorie în lupta sa împotriva corupţiei obţinând votul de încredere al parlamentului. Pentru aceasta, el l-a ameninţat cu dizolvarea şi convocarea de noi alegeri, dacă parlamentarii nu sprijină reformele sale. 

Martin Vizcarra, 56 de ani, i-a urmat în funcţie lui Pedro Pablo Kuczynski, al cărui vicepreşedinte a fost. 

Kuczynski a fost constrâns să demisioneze în 2018 fiind suspectat de corupţie. În vârstă de 80 de ani, el a fost inculpat între timp de spălare în uriaşul scandal de corupţie Odebrecht – de la numele gigantului brazilian din domeniul construcţiilor – care zguduie clasa politică latino-americană. 

Un alt fost şef al statului, Ollanta Humala (2011-2016), a fost şi el inculpat la începutul lui mai pentru spălare de bani în cadrul acestui scandal. 

Justiţia peruană îi anchetează, de asemenea, pe fostul preşedinte Alejandro Toledo (2001-2006) şi pe lidera opoziţiei, Keiko Fujimori, plasată în arest provizoriu la 31 octombrie. 

Un alt preşedinte pus sub acuzare în dosarul Odebrecht, Alan Garcia (1985-1990 şi 2006-2011), s-a sinucis cu un glonţ în cap, la 17 aprilie, în momentul în care poliţia venise să îl aresteze la domiciliu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img