miercuri, 24 aprilie, 2024

Primul medicament pe baza de canabis va putea ajunge si in Romania, pe baza unei decizii UE

Distribuie:

Publicat:

Primul medicament pe baza de canabis a fost aprobat pentru punerea pe piata in Uniunea Europeana, ca urmare a unei decizii de saptamana aceasta a Comisiei Europene.

Medicamentul Epidyolex, realizat pe baza de cannabidiol (CBD), este destinat pentru tratamentul pacientilor diagnosticati cu sindromul Lennox-Gastaut si sindromul Dravet, doua forme rare si severe de epilepsie de care sufera aproape 50.000 de copii si adulti tineri din Europa, potrivit The Guardian.

Avand gust de capsuni, medicamentul este o solutie orala care va fi administrat pacientilor impreuna cu un altul, clobazam. Epidyolex nu are efecte psihotrope, fiind realizat pe baza de CBD, una dintre substantele care nu sunt psihoactive din canabis, si avand  mai putin de 0,1% delta-9 tetrahidrocanabinol (THC), principala substanta psihoactiva din marijuana. 

Cele mai frecvente efecte secundare ale Epidyolex includ somnolenta, scaderea apetitului, diaree, febra, oboseala si varsaturi. in Statele Unite ale Americii, acest medicament se comercializeaza inca din 2018, iar circa 15.000 de tineri au fost deja tratati cu el. 

Agentia Europeana a Medicamentului (EMA) a recomandat, in iulie, spre aprobare Epidyolex, dezoltat de compania farmaceutica britanica GW Pharmaceuticals, ca urmare a doua studii clinice.

in urma deciziei de aprobare a folosirii canabisului medicinal, din 2018, in Marea Britanie, circa 150 de pacienti au fost tratati cu acest medicament pana in prezent. GW Pharmaceuticals vrea sa vanda medicamentul si pe pietele din Elvetia si Israel, unde a depus cereri pentru aprobare, realizand si noi studii clinice. 

in utimele luni, in Romania au existat o serie de discutii pentru posibilitatea introducerii medicamentelor pe baza de canabis. Legea din Romania interzice doar THC-ul, nu si CBD-ul, astfel ca, dupa aprobarea centralizata la nivelul UE, Epidyolex ar putea fi administrat pacientilor cu sindromul Lennox-Gastaut si sindromul Dravet, boli care provoaca multiple crize pe zi si multiple cazuri de deces inainte de varsta de 20 de ani.  

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img