PRO SAU CONTRA AVORTULUI LA CERERE? UNDE SE POZIȚIONEAZĂ MEDICII BARLĂDENI?

0
57

Avorturile se produc pe bandă rulantă în România. Potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de statistică, în 2015, au avut loc 70.448 de întreruperi de sarcină, cele mai multe la categoria 25-29 ani, unde au fost confirmate 18.153 de cazuri. Mai exact, la fiecare patru sarcini, una este întreruptă. Cauzele sunt multiple- lipsa educației sexuale, necunoașterea si nefolosirea mijloacelor contraceptive sunt doar câteva.

In 2018 si Bârladul se inscrie in aceste tendințe. Conform datelor furnizate de Spitalul de Urgenta “ Elena Beldiman” din Barlad, in primele opt luni au fost efectuate 417 avorturi la cerere. Peste 80 la suta au fost făcute de tinerele din mediul rural. Îngrijorător este faptul ca 67 au fost minore, adică 16 la suta, iar doua cazuri au fost sub 15 ani. Făcând un calcul simplu înseamnă ca in fiecare luna 50 de avorturi la cerere au fost efectuate in spital( statistica oficială). Despre cele efectuate in clinicile din oras nu avem cum sa intram in posesia acestor informații.

Unii medici din țara au încercat sa traga un semnal de alarma asupra acestui fenomen, au refuzat sa facă aceste avorturi la cerere in institutiile sanitare. Dar acest fenomen nu poate fi stopat astfel. Ar trebui comunitatea locala, prin oficialii săi, sa se implice activ. Înființarea unor centre de sanatate( așa cum a existat acum câțiva ani la Barlad- “ Centru de sănătate Myosotis”) ar fi benefice. Acolo s-ar putea distribui anticoncepționale si prezervative gratuite, se facea un minim de educație sexuală astfel încât acești adolescenți care își încep viata sexuală sa fie pregătiți. Măcar sa cunoască cum si la ce folosesc aceste medicamente!

 

SPITALUL DIN BARLAD FACE AVORTURI LA CERERE.

 

De ceva timp medicii vasluieni refuza sa facă avorturi la cerere motivând ca nu sunt plătiți pentru aceasta manopera. Dorind sa cunoaștem cum stau lucrurile la Barlad, prin vocea purtatorului de cuvant al spitalului barladean, Adrian Gheorghiu, am aflat ca “ se fac aceste întreruperi de sarcina la cerere. Costul acestei intervenții este de 100 de lei si se fac in conditii de siguranța, intr-un spital acreditat. Recomandabil ar fi sa vina la un spital acreditat sau clinica unde se realizează avortul sa aiba un protocol încheiat cu o unitate sanitara acreditata.”

Legislaţia medicală din România permite avortul la cerere când sarcina depăşeşte şase luni numai în cazul în care fătul ar pune în pericol viaţa pacientei, în caz contrar întreruperea de sarcină fiind permisă până la 14 săptămâni, spun reprezentanţii Colegiului Medicilor.

În România, legalitatea avortului a cunoscut mai multe schimbări în ultimul secol, trecând de la reglementarea expresă la interzicerea aproape totală. În anul 1957, Marea Adunare Națională a legalizat avorturile la cerere, prin Decretul nr. 463/1957 privind încuviințarea întreruperilor de sarcină. Măsura, aliniată la orientarea sovietică, venea ca un semn categoric al emancipării femeilor din România modernă (în contextul în care în Franța, spre exemplu, întreruperea voluntară de sarcină era legalizată abia în 1975, prin așa-zisa "lege Veil"). Cu toate acestea, anul 1966 a introdus interzicerea avortului aproape în totalitate (cu excepțiile prevăzute de lege) prin Decretul nr. 770/1966 pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii.

A urmat apoi o perioadă foarte lungă până când femeile din România să poată recurge din nou la această măsură, în mod legal: finalul epocii comuniste în țara noastră a dus la abrogarea multora dintre actele normative adoptate în această perioadă, acte printre care se numără și Decretul nr. 770/1966. Astfel, legalizarea avortului a fost posibilă de la finalul anului 1989 pentru toate femeile din România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.