sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Proiectul legii care interzice instrainarea participatiilor statului afecteza piata de capital, sustine Asociatia Administratorilor de Fonduri din Romania

Distribuie:

Publicat:

Asociația Administratorilor de Fonduri din România atrage atenția că adoptarea proiectului legii care interzice înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale este o decizie care riscă să afecteze pe termen mediu și lung dezvoltarea pieței de capital, anunță MEDIAFAX.

Asociația atrage atenția că adoptarea proiectului ”Legii privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică” prin care ”se interzice pe o perioadă de doi ani înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută” este o decizie care riscă să afecteze pe termen mediu și lung dezvoltarea pieței de capital, dar și întreg procesul de revenire și dezvoltare a economiei românești la nivel micro și macro.

În opinia Asociației, adoptarea unui proiect de lege care oprește timp de doi ani listări la Bursă pentru companii de stat riscă să influențeze negativ percepția investitorilor despre piața de capital, dar mai ales încrederea acestora în economie și în viziunea statului român pe termen mediu și lung. În plus, măsura pare arbitrară, în condițiile în care Bursa de la București se află în plin proces de trecere la statutul de piață emergentă, transfer ce reprezintă o recunoaștere implicită a dezvoltării pieței de capital în ultimii 25 de ani. Adoptarea unui astfel de act normativ ar putea avea ca efect compromiterea îndeplinirii acestui obiectiv susținut public de reprezentanții statului român și ar anula efortul conjugat din ultimii ani al tuturor actorilor implicați (bursă, companii, autorități, investitori).

”Proiectul de lege care interzice înstrăinarea participațiilor statului la companii vine în contradicție cu interesele economice imediate și pe termen lung atât ale statului cât și ale companiilor și populației. Piața de capital oferă companiilor acces la resurse financiare și degrevează statul de povara unor împrumuturi suplimentare necesare pentru a asigura dezvoltarea acestora. O piață de capital ofertantă din perspectiva numărului și diversității companiilor prezente poate fi mult mai interesantă pentru populație, mai ales în condițiile de acum când observăm o creștere a interesului pentru economisire și investire. O piață de capital atractivă, susținută de stat, prin listarea de pachete la companiile pe care le deține încurajează antreprenorii locali să se dezvolte folosind Bursa ca instrument de finanțare. Blocarea acestui proces evolutiv nu aduce beneficii reale niciunuia dintre actori – stat, companie, investitori ”, a declarat Călin Meteș, membru în Consiliul Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

Reprezentanții Asociației Administratorilor de Fonduri apreciază că statul român și economia locală pot obține beneficii reale din continuarea proiectelor de listare a companiilor pe piața de capital.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img