vineri, 1 decembrie, 2023

Proteste la combinatul Oltchim. Muncitorii nemultumiti ca nu si-au primit salariile

Distribuie:

Publicat:

Peste 100 de angajaţi de la Oltchim au oprit munca şi s-au adunat, joi dimineaţă, în faţa pavilionului administrativ pentru a protesta din cauza că nu şi-au mai primit salariile aferente lunii mai, vineri urmand să le fie achitată doar jumătate din suma aferentă acestei perioade.

In jurul orei 10.00, prefectul de Valcea, Mircea Nadolu, a mers pe platforma chimică pentru a sta de vorba cu muncitorii. Aceştia au început să-l huiduiască pe oficial, iar acesta s-a enervat şi a plecat la Uzinele Govora. Protestatarii nu s-au lăsat mai prejos şi s-au dus după prefect.

La sediul Uzinelor Govora, angajaţii s-au aşezat în faţa maşinii lui Mircea Nadolu şi au început să scandeze, obligandu-l să îi însoţească în sala de şedinţe a combinatului Oltchim pentru a participa la discuţii. In momentul în care prefectul a vrut să intre în maşină, oamenii l-au bruscat şi i-au blocat accesul în autoturism. In cele din urmă, prefectul si protestatarii s-au liniştit şi au plecat împreună spre platforma chimică de la Oltchim. In acest moment, prefectul, conducerea combinatului şi reprezentanţii muncitorilor se află într-o şedinţă.

“Oamenii, atat cei care lucrează, dar şi cei care au fost disponibilizaţi, sunt supăraţi că au fost concediaţi. S-au concediat aproape o mie de salariaţi şi s-a promis că ulterior combinatul va funcţiona la 65 la sută, dar noi funcţionăm tot la 7-8 la sută. De asmenea, cei plecaţi în şomaj nu au primit plăţile compensatorii şi salariile, iar cei care lucrează sunt supăraţi că vor primi maine (n.r. – vineri) doar 50 la sută din lichidarea lunii mai, iar diferenţa la sfarşitul lunii iulie. Oamenii dau vina pe administratorul judiciar şi pe premierul Victor Ponta şi spun că situaţia este explozivă”, a declarat liderul Sindicaului Oltchim Mihai Diculoiu, potrivit Mediafax.

Conducerea Oltchim le-a promis angajaţilor că miercuri îşi vor primi banii pe luna mai, însă nu s-a ţinut de cuvant, astfel că oamenii au ieşit să protesteze. Unii dintre ei au ameninţat că vor intra în greva foamei.

In luna iunie, peste 900 de salariaţi de la Oltchim – 605 de la Ramnicu Valcea şi 327 de la Divizia Petrochimică Bradu-Piteşti – au fost disponibilizaţi, ei beneficiind de indemnizaţie de şomaj şi venit de completare.

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia Oltchim, aflat în insolvenţă de la începutul acestui an, reprezentanţii potenţialului investitor afirmand că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie. Ulterior, în 27 iunie, reprezentantul administratorilor judiciari ai Oltchim, Gheorghe Piperea, anunţa că Guvernul ar putea conveni cu SOCAR, în luna iulie, vanzarea combinatului, dacă grupul azer este interesat de achiziţia Oltchim.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a eşuat anul trecut întrucat Dan Diaconescu nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.

La începutul acestui an, compania petrolieră azeră de stat SOCAR a anunţat că a ajuns la o reţea de 14 benzinării în Romania şi va continua să deschidă noi unităţi, în oraşele Bacău, Focşani şi Roman.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img