Răsturnare de situaţie în scandalul morţii lui Petrică Mâţu Stoian! Ce s-a întâmplat

0
82

Sora îndrăgitului interpret de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a acceptat efectuarea autopsiei, după ce a aflat că alți trei pacienți au avut probleme mari de sănătate în urma oxigenării excesive la clinica privată unde artistul a mers pentru recuperarea post-COVID.

„Da facem autopsia pentru că s-au sesizat procurorii. Sunt mai multe persoane care au păţit. Vin oameni afectaţi de acolo de la clinică. El avea 15 ședințe. I s-a făcut rău după prima ședință. Faci o ședință şi te ia cu salvarea? Înseamnă că ceva nu a fost în regulă acolo”, a spus sora artistului Petrică Mâţu Stoian.

Interpretul de muzică populară Petrică Mâțu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul din Reșița, județul Caraș-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID. Petrică Mâțu Stoian, în vârstă de 61 de ani, se afla în tratament post-COVID, însă sâmbătă s-a simțit rău și a ajuns din nou la spital, în Reșița.

Din cauza stării septice, interpretul a fost dus direct la Terapie Intensivă. Din păcate, sâmbătă seara interpretul a murit. Petrică Mâțu Stoian era originar din zona Plaiului Cloșanilor, județul Mehedinți.

Potrivit unor surse medicale, după ce a trecut de boala COVID, computerul tomograf arăta, în septembrie, că plămânul este bine.

Ieri, însă când artistul a ajuns la Reșita, la CT i-au apărut bule de gaz pe plămân, în partea de sus. În acest context, nu este exclus ca acele bule să fi apărut în urma „forțării de oxigen” pe care o presupune terapia hiperbară pentru că, spun medicii, asemenea modificări nu pot apărea de la o zi la alta.

În acest context, sora artistului a cerut medicilor ca mâine la prima oră să fie făcută autopsia pentru a ști cu exactitate ce anume s-a întâmplat. Totodată acesta dorește să afle dacă medicii de la clinica privată i-au făcut artistului toate analizele necesare înainte de a fi supus terapiei hiperbare.