joi, 28 martie, 2024

SCANDAL la referendumul pentru alipirea comunei Ţinteşti la Buzău – Un partid a făcut reclamație la poliție

Distribuie:

Publicat:

Un partid politic a reclamat la Poliţie că cetăţeni de la marginea Buzăului sunt aduşi cu autoturismele la vot de susţinători ai primarului Constantin Toma, cel care a iniţiat referendumul de alipire a comunei sale natale, Ţinteşti, cu municipiul reşedinţă de judeţ. Poliţia Judeţeană a suplimentat efectivelor de poliţişti, măsură decisă şi de Jandarmerie, anunță news.ro.

Conform Poliţiei Buzău, plângerea se referă la faptul că mai mulţi cetăţeni ar fi aduşi la vot cu autoturismele, totul întâmplându-se într-o zonă mărginaşă a oraşului.

În urma acestei sesizări, s-a dispus imediat suplimentarea efectivelor de poliţişti şi de jandarmi, care la ora transmiterii acestei ştiri verifică dacă sesizarea se confirmă iar oamenii ar fi aduşi la vot cu maşinile unor susţinători ai primarului Toma.

"Garantăm tuturor buzoienilor că poliţiştii sunt în activitate şi îşi desfăşoară activităţile din competenţă pentru asigurarea legalităţii procesului electoral la toate secţiile de votare atât în municipiu cât şi în localitatea Ţinteşti", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane Mari Vrapciu.

Conform autorităţilor, procesul electoral nu a fost afectat la secţia de la şcoala 14 din Buzău, unde ar fi fost aduşi cu maşinile votanţii.

La această oră, prezenţa la vot la referendumul prin care se încearcă alipirea comunei Ţinteşti de municipiul reşedinţă de judeţ. este 8,89%.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img