Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii au dispus vineri măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul senatorului Dan Șova, în dosarul Turceni-Rovinari.potrivit agerpres.ro
Potrivit unui comunicat al DNA,procurorii au extins ancheta față de Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, cu privire la fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.
În aceeași cauză, față de senator se efectuează și acte de urmărire penală pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, în legătură cu care procurorii au solicitat Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova, însă cererea a fost respinsă.
DNA precizează că, la 30.08.2007, între SCA ”Șova și Asociații”, reprezentată de Dan Șova, și Cabinetul Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”, reprezentat de Victor Ponta, s-a încheiat o convenție având ca obiect conlucrarea profesională a celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea.
„Șova a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați. În perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta a falsificat 17 facturi fiscale menționând în cuprinsul lor împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că a prestat activități juridice în temeiul convenției de conlucrare încheiată cu SCA ‘Șova și Asociații’. Fiecare factură fiscală a fost folosită, după întocmire, prin înregistrarea atât în contabilitatea cabinetului de avocat cât și în contabilitatea societăți de avocatură. Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, societatea de avocați SCA ‘Șova și Asociații’ a efectuat plata contravalorii celor 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei, emise de Victor Ponta”, se arată în comunicat.
Sursa citată menționează că, ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Victor Ponta s-a înțeles cu Dan Șova să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.
„Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 — decembrie 2008. În realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciuna din activitățile respective, nici măcar în parte.
În perioada 11 noiembrie 2008 — iunie 2009, societatea de avocați a transmis lui Ponta dreptul de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/ lună) și alte obligații către firmă de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Victor Ponta a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați”, se mai arată în documentul citat.
Procurorii au reținut că autoturismul a fost achiziționat de SCA ”Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta, iar în tot acest timp, societatea de avocați a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit și de alte deduceri.
„În perioada octombrie 2007 — iunie 2009, societatea de avocați a transmis unei persoane, afin de gradul II cu Victor Ponta, dreptul de utilizare cu titlu gratuit, exclusiv în scop personal (fără vreo legătură cu activitatea societății de avocați) a autoturismului marca Audi Allroad. Bunul fusese achiziționat în vederea desfășurării activității societății de avocați. Societatea de avocați a plătit avansul, ratele de leasing și toate cheltuielile aferente contractului până la sfârșitul anului 2009. În tot acest timp, societatea de avocați a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit și de alte deduceri. În luna iunie 2009 autoturismul a fost declarat furat. La data de 1 ianuarie 2010, societatea de avocați continuatoare a SCA ‘Șova și Asociații’ a semnat un contract denumit ‘cooperation agreement’ cu valabilitate de 4 ani, având ca obiect consultanță juridică în materia dreptului european și finanțării de fonduri comunitare, cu o persoană apropiată lui Șova”, au mai constatat anchetatorii.
DNA subliniază că, în temeiul pretinsei cooperări, respectiva persoană a primit lunar suma de 3.000 euro.
„În realitate între cele două părți nu a existat niciun fel de cooperare, contractul fiind încheiat pentru a procura un folos necuvenit persoanei respective, precum și pentru diminuarea obligațiile fiscale ale societății de avocați. Astfel, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale a fost creat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 147.724,22 lei. Sumele de bani provenite din faptele menționate au fost dobândite de Șova Dan-Coman în perioada aprilie 2007 — decembrie 2008 și au fost la dispoziția acestuia în conturile deschise de societatea de avocați, iar o parte din aceste sume a fost folosită în același interval de timp, în interes personal”, se mai arată în comunicat.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Șova trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat,
să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea
„Inculpatului Șova Dan-Coman i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, precizează DNA.