Sambata, 23 martie, Sala Mare a Consiliului Județean Vaslui a fost martorul desfășurării unui eveniment deosebit – Simpozionul științific transfrontalier de management instituțional.
Sub motto-ul „Promovând excelența în educație”, dascăli din Moldova și județul Vaslui s-au adunat pentru a disemina bunele practici în domeniul managementului instituțional. Evenimentul a fost o platformă valoroasă pentru schimbul de idei și experiențe între profesioniștii din domeniul educației.
Printre temele abordate s-au numărat preocupări de actualitate, precum combaterea violenței în școli, consolidarea parteneriatelor dintre instituțiile de învățământ din Moldova și județul Vaslui, și îmbunătățirea calității actului educațional.
Participanții au avut ocazia să afle detalii despre proiectele de succes desfășurate în zona transfrontalieră, proiecte care au avut un impact semnificativ asupra educației în regiune.
„Consiliul Județean Vaslui susține cu fermitate inițiativele educaționale și promovează colaborarea între instituțiile de învățământ din diferite țări”, a subliniat Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, prezent la eveniment alături de oficialități locale precum Lucian Braniste, viceprimarul municipiului Vaslui, și subprefecții Mircea Gologan și Dorin Apostu.
Simpozionul a fost organizat în colaborare strânsă între Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Consiliul Județean Vaslui și Direcția Generală Educație Strășeni din Republica Moldova, evidențiind angajamentul comun pentru îmbunătățirea sistemului educațional și promovarea excelenței în învățământul transfrontalier.