Șofer din Huși, sub control judiciar după un accident provocat în stare de ebrietate și refuzul testării alcoolscopice – FOTO

0
160

În urma unui accident rutier petrecut în seara zilei de luni, 15 ianuarie, pe strada Ana Ipătescu din Huși, un șofer în vârstă de 54 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în data de 17 ianuarie. Joi, 18 ianuarie, acesta a fost dus în fața procurorilor, iar aceștia au decis să-l supună cercetării sub măsura controlului judiciar, nu a arestului.

Evenimentul a avut loc pe strada Ana Ipătescu, unde polițiștii rutieri din Huși au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Grecia, care prezenta avarii la partea din față. La vederea autorităților, șoferul în vârstă de 54 de ani s-a blocat în interiorul vehiculului. Pentru a-l imobiliza, polițiștii au fost nevoiți să spargă un geam.

Forța a fost folosită pentru a-l extrage din mașină, iar șoferul, care emana halenă alcoolică, a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Huși. Deși i s-a propus testarea alcoolscopică și prelevarea de probe biologice la Spitalul Municipal Huși, acesta a refuzat ambele proceduri.

În urma administrării probatoriului, în data de 17 ianuarie, organele de cercetare penală au decis reținerea șoferului pentru 24 de ore. Joi, 18 ianuarie, acesta a fost prezentat în fața procurorilor, care au hotărât să continue cercetările sub măsura controlului judiciar. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice”.