Dupa modelul fugarului Cristian Sima si al altor indivizi care nu se pot abtine sa nu comenteze de pe margine tot ce se intampla pe scena vietii politice, Sorin Ovidiu Vantu il face praf pe Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului. Obisnuit sa aiba mereu un cuvant de spus in toate, Vintu nu se simte confortabil cu statutul sau de acum, asa ca retele de socializare i se par ideale pentru a-si expune opiniile pe anumite teme. La cea mai recenta postare, Sorin Ovidiu Vantu s-a aratat extrem de dezamagit de prestatia lui Tariceanu, dupa ce acesta s-a lasat convocat de catre un functionar al Ambasadei SUA la Bucuresti.
„Unul din putinii oameni politici pe care i-am respectat a fost Calin Popescu Tariceanu. Spun ca a fost pentru ca sunt puternic afectat de faptul ca acesta, in calitate de omul numarul doi in Stat acceptat sa se duca la ambasada SUA, convocat fiind de un neica-nimeni. Tariceanu ne-a facut de ras ducandu-se acolo. Nu avea ce cauta Tariceanu acolo. Cand intrau romanii intr-un trib chemau sefii de trib si le dadea indicatii. Cam asta s-a intamplat. Modul jenant prin care americanii arata ca ne conduc, ca liderii nostri nu sunt altceva decat niste marionete in mainile lor. Mi-am pierdut respectul pentru Senat si pentru Tariceanu”, spune Vintu intr-un clip video pe pagina sa de Facebook.
Acesta mai spune ca americanii nici macar nu se mai sfiesc sa ascunda faptul ca ne conduc. „In ultima perioda apar la suprafata tot felul de nenorociri, de furturi, jaful padurilor, cel de la ANRP, toate astea trebuiau sa fie monitorizate de SRI. Nu mai e niciun secret. SRI conduce parchete, presa, Parlament. Nivelul profesional al lui Coldea si al lui Maior s-au vazut acum. Ori sunt complici la furturi ori niste incapabili. Nu au fost in stare decat sa spioneze oamenii importanti din Romania. Moldova ne-a aratat incapacitatea serviciilor romanesti. Moldova se indreapta catre Rusia, nu catre UE. Legenda cu forta serviciilor nu mai e valabila”, mai spune Vantu.