Al doilea om in stat, Calin Popescu Tariceanu a fost monitorizat sapte ani. De catre SRI. Si nu oricum. S-a intamplat de cele mai multe ori simultan cu un alt tip de monitorizare. Cea asigurata de Serviciul de Protectie si Paza. Ceea ce inseamna ca, pe sub nasul unui important servicu secret sau in cooperare cu acesta, cel mai important serviciu secret al tarii s-a insinuat in intimitatea lui Calin Popescu Tariceanu. Fapt care l-a determinat sa faca o gluma amara. Sa se intrebe pe unde a intrat SRI in caminul lui. Prin burlan?
Tema, dezbatuta si in Comisia parlamentara speciala care analizeaza practicile Serviciului de Protectie si Paza, este cat se poate de serioasa. Si, pana la urma, inedita din punctul de vedere al agendei publice. Demnitarii de rang inalt beneficiaza de protectie asigurata de SPP. In acest scop, acest serviciu secret dispune de fonduri financiare uriase si de o infrastructura de invidiat. Autoturismele utilizate de SPP nu sunt dintre cele obisnuite. Sunt alese dintre cele mai scumpe si costisitoare marci. In paranteza fie spus, in alte state sunt utilizate in acest scop autoturisme de productie autohtona. La noi, se apreciaza insa ca una dintre cele mai bine vandute masini din lume, Dacia Logan nu este potrivita pentru a satisface mofturile SPP.
Revenind la subiect, trebuie sa vedem in ce scop sunt protejati inaltii demnitari si cum anume este organizata aceasta activitate. Scopul nu este neaparat acela de a le proteja viata. Rareori exista pericolul ca un inalt demnitar sa fie ucis in Romania. In schimb, ei pot fi hartuiti. Verbal sau chiar fizic. Institutia numita SPP are rolul de a se organiza in asa fel incat incidentele generate de hartuirea fizica si verbala a unui demnitar sa poata fi evitata. Mai exista insa si un alt obiectiv mai profund. Inaltii demnitari au acces la secrete de stat. Cunosc si discuta lucruri care nu trebuie auzite de toate urechile. Si cu atat mai putin de urechile unor potentiali inamici. Sau chiar a unor adversari politici. Prin urmare, protectia asigurata acestora are si acest obiectiv. Protejandu-l pe demnitar, protejezi interese vitale ale statului.
Pentru a le asigura demnitarilor protectia, specialistii din SPP au fost nevoiti, tot pe bani publici, sa se organizeze si ca un serviciu de informatii. Ei obtin informatii despre potentiale pericole si se organizeaza in vederea evitarii acestora. Iar unul dintre pericolele constante – si vorbim de inaltii demnitari ai statului – este supravegherea acestora de catre potentiali inamici. Sau chiar de catre aliati care doresc sa acceseze anumite tipuri de informatii.
In cea mai mare parte a celor sapte ani, Calin Popescu Tariceanu a fost asimilat unui inalt demnitar si, in aceasta calitate, a beneficiat de protectia SPP. In calitate de prim-ministru, de fost prim-ministru, de presedinte al Senatului Romaniei. In tot acest interval de timp de sapte ani, el a trecut printr-o experienta aparent ireala. Un serviciu de informatii ii asigura protectia in termenii pe care i-am schitat mai sus, in timp ce un alt serviciu de informatii, SRI il monitoriza la greu. Prin toate mijoacele existente. Ceea ce inseamna ca SRI nu s-a limitat doar la interceptarea convorbirilor sale telefonice ori a corespondentei sale electronice. Tariceanu a fost supravegheat cu costuri imense si ambiental. La locul sau de munca si la el acasa. De aceasta supraveghere se ocupa principalul serviciu secret al tarii, aparent raspunzand unor solicitari ale Directiei Nationale Anticoruptie. Care Directie, timp de sapte ani, nu a reusit sa identifice niciun fapt de coruptie de care s-ar fi facut vinovat Calin Popescu Tariceanu. Si nicio alta fapta penala. Ne putem insa usor imagina, cunoscand practicile SRI, ca in schimbul acestui efort financiar si uman extrem de costisitor, au fost obtinute informatii despre Tariceanu, transformat intr-o tinta, care au fost livrate adversarilor sai politici. De alfel este de presupus, cunoscand practicile statului nostru paralel, ca acesta a si fost obiectvul real al acestei supravegheri indelungate.
Ne lovim insa si de o alta realiate, de-a dreptul senzationala. Un al doilea serviciu secret al statului, SPP a cheltuit si el uriase sume de bani si a consumat semnificative resurse umane pentru a-l proteja pe acelasi Calin Popescu Tariceanu de cei care incercau sa se insinueze in proximitatea sa pentru a afla lucruri.
Prin urmare, pe buna dreptate se intreba deunazi Calin Popescu Tariceanu in Parlamentul Romaniei, pe unde se insinuau in casa lui specialisti Serviciului Roman de Informatii pentru a-i monta aparatura de supravegere, de vreme ce imobilul era atent monitorizat de cei care aveau datoria sa-i asigure paza si protectia demnitarului. Intrebare este pur retorica. Si de aici gluma cu burlanul.
Intrebarea este retorica din simplul motiv ca, intalnindu-se pe teren agentii SRI cu agentii SPP, acestia au intrat instantaneu intr-o relatie de frateasca cooperare. Cu alte cuvinte, ofiterii Serviciului de Protectie si Paza ii informau pe tovarasii lor de la SRI care este intervalul de timp in care nu se afla nimeni din familie la domiciliul demnitarului, pentru ca acestia sa poata intra si sa se poata plimba in voie prin biroul, sufrageria, bucataria, dormitorul si toaleta demnitarului. Si ale sotiei acestuia. Si ale copilului. In scopul de a monta si de a demonta o aparatura, care an de an a devenit din ce in ce mai sofisticata.
Apoi si unii si altii, si cei de la SRI si cei de la SPP traficau informatia obtinuta. In cel mai bun caz, traficul a fost intern. In sensul ca informatiile despre viata personala si activitatea politica vizandu-l pe Calin Popescu Tariceanu ajungeau doar, in schimbul altor servicii, pe mana unor rivali politici. Nici nu vreau sa ma gandesc la ipoteza, care totusi nu trebuie expediata de nimeni, in care asemenea informatii ar fi fost traficate si in beneficiul unor forte externe ostile Romaniei.
Sa ne mai miram in aceste conditii de ce mai multi demnitari de prim rang ai statului roman refuza asa-zisa protectie si paza asigurate de SPP? Si asta in timp ce institutia continua sa fie generos bugetata.
