Cele mai multe vânzări au fost realizate din categoriile de produse pentru casă şi îngrijirea casei, electrocasnice mici, îngrijire personală, fashion, televizoare, telefoane, anvelope şi jucării.
Peste 70% dintre cumpărători au optat pentru livrare prin curier si 30% în showroom sau oficii poştale. Peste o treime dintre cumpărători au preferat să plătească cu cardul, iar un sfert dintre comenzile plasate de Black Friday au fost din mediul rural, procent în creştere comparativ cu anul trecut.„Comerţul online este pentru toată lumea. Ne dorim ca cei din mediul rural, din oraşele mici şi persoane din zone defavorizate să beneficieze de avantajele comerţului online şi anume de varietatea mare de produse, preţuri şi servicii mai bune, pe care le pot compara în mod transparent„, a precizat Florinel Chiş, director executiv al Asociaţiei Române a Magazinelor Online şi Chief Technology Advisor în cadrul EMOTA (European eCommerce and Omni-Channel Trade Association), conform capital.ro.
Românii au cheltuit în jur de 1.000 de lei de persoană cu caestă ocazie.