Tanar cautat de autoritatile din Marea Britanie, depistat la P.T.F. Albita

0
71

Politisti de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita au depistat si predat autoritatilor competente un tanar cu dubla cetatenie, romana si Republica Moldova, pe numele caruia autoritatile din Marea Britanie emisesera un mandat european de arestare pentru savarsirea unei infractiuni contra libertatii si integritatii sexuale a persoanei, pe teritoriul Marii Britanii.

In data de 25 februarie, in jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-a prezentat pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei de stat, Pavel V., cu cetatenie romana si R. Moldova, in varsta de 23 de ani, conducand un autoturism inmatriculat in R. Moldova.

„La controlul de frontiera, lucratorii nostri au constatat ca pe numele tanarului era emisa o alerta de punere in aplicare a unui mandat european de arestare, emis de autoritatile din Marea Britanie pentru savarsirea unei infractiuni contra libertatii si integritatii sexuale a persoanei, pe teritoriul Marii Britanii.”a declarat Irina Mirica,purtator de cuvant din cadrul S.T.P.F. Vaslui

Persoana in cauza a fost predata unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale a I.P.J. Vaslui, in vederea luarii masurilor ce se impun.