joi, 28 martie, 2024

Traficul rutier afectat de condiţiile de iarnă pe drumurile din Maramureş

Distribuie:

Publicat:

Traficul rutier pe toate tronsoanele de drumuri europene, naţionale, judeţene şi comunale se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar în zonele de munte stratul de zăpadă depus a ajuns la 85 de centimetri, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.

Potrivit domnului Bucă, circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu precipitaţii sub formă de ploaie în zonele joase şi ninsoare în restul regiunii. Pe carosabilul DN 18 în Pasul Gutâi, Dealul Hera şi în Pasul Prislop se găseşte zăpadă frământată depusă. Celelalte sectoare de drumuri naţionale au carosabilul curat şi umed. Echipele de intervenţie ale secţiei de drumuri naţionale au folosit 31 de utilaje şi au împrăştiat 220 de tone de material antiderapant. Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este curat şi umed. Angajaţii SC Drumuri şi Poduri SA au acţionat cu 33 de utilaje şi au răspândit 608 tone de material antiderapant.

Pe DN 18 în Pasul alpin Prislop din Munţii Rodnei, care face legătura dintre judeţele Maramureş şi Suceava, vizibilitatea atmosferică este sub 150 de metri şi ninge în continuare.

Dan Bucă a menţionat că precipitaţiile sunt sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în zonele joase din judeţ, în timp ce la munte ninge şi ninsoarea este viscolită în zona montană înaltă. Vizibilitatea este redusă de ceaţă, sub 150 de metri, pe DN 18, în Pasul Prislop, între kilometrii 156 şi 165. Vântul suflă slab, la moderat, cu intensificări în zona de munte de până la 50 km/h.

Conform purtătorului de cuvânt, cel mai mare strat de zăpadă depus, de 85 de centimetri, a fost înregistrat la staţia meteo Ieze din Munţii Rodnei. În restul zonei, stratul de zăpadă a măsurat 17 cm la Ocna Şugatag, 15 cm la Săcel, 13 cm la Băiuş şi Strâmtura, 8 cm în Baia Borşa şi 2 cm la Sighetu Marmaţiei. Temperaturile exterioare au înregistrat o scădere uşoară, cu valori de -5 grade Celsius în Pasul Prislop, -4 grade la staţia meteo Iezer, – 2 grade în Pasul Gutâi, –

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img