vineri, 19 aprilie, 2024

Transelectrica investeste 9,88 milioane de euro pentru modernizarea Statiei Electrice de Transformare Craiova Nord

Distribuie:

Publicat:

Transelectrica SA a demarat, la începutul lunii februarie, lucrările de retehnologizare completă a Staţiei Electrice de Transformare Craiova Nord, o investiţie de 9,887 milioane de euro, iar termenul estimat de finalizare a lucrărilor este anul 2020, se arată într-un comunicat al companiei remis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit agerpres.ro.

Staţia Electrica de Transformare 220/110 kV Craiova Nord asigură alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din Craiova, dar şi a consumatorilor industriali din zonă.

Staţia a fost pusă în funcţiune în anul 1974, aceasta fiind prima retehnologizare completă.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a înregistrat în 2018 un profit net de 89 milioane lei, de peste trei ori mai mare faţă de cel din anul precedent, când a raportat de 28 milioane lei, conform informaţiilor financiare preliminare transmise recent Bursei de Valori Bucureşti.

Conform raportului companiei, consumul intern net a crescut cu 2,2%, iar producţia netă de energie a crescut cu 1,5%. Schimburile fizice transfrontaliere de export au scăzut cu 11,8% faţă de perioada similară din 2017, iar fluxurile transfrontaliere de import au înregistrat o scădere de 11,4 %.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img