vineri, 29 martie, 2024

Trupele paramilitare Wagner au fost desemnate oficial de SUA ‘organizaţie criminală transnaţională’

Distribuie:

Publicat:

Statele Unite ale Americii au desemnat oficial joi compania militară privată rusă Wagner drept "organizaţie criminală transnaţională" şi a blocat activele acesteia din SUA, pentru ajutorul pe care i-l acordă armatei ruse în războiul din Ucraina, relatează Reuters, conform Agerpres.

Această decizie se înscrie în acţiunile Departamentului Trezoreriei SUA vizând zeci de persoane şi entităţi, în efortul de a limita capacităţile Rusiei de a purta războiul, conform unui comunicat al departamentului.

"Personalul Wagner s-a angajat în activităţi criminale grave, inclusiv execuţii în masă, violuri, răpiri de minori şi abuz fizic în Republica Centrafricană şi Mali", a notat Trezoreria SUA.

Sunt vizate de noile sancţiuni şi alte entităţi pe care Washingtonul le acuză că susţin operaţiunile militare ale grupului Wagner, între care compania Terra Tech cu sediul în Rusia şi Institutul de ştiinţe spaţiale şi cercetări tehnologice Changsha Tianyi cu sediul în China, precum şi entităţi şi indivizi având legături cu complexul industrial militar rus.

"Sancţiunile extinse impuse astăzi grupului Wagner, precum şi noile sancţiuni impuse asociaţilor acestora şi altor companii ce susţin complexul militar rus vor scădea în şi mai mare măsură capacitatea (preşedintelui rus Vladimir) Putin de a înarma şi echipa maşina sa de război", a afirmat într-un comunicat ministrul american al finanţelor Janet Yellen.

Continuarea pe stiirpesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img