duminică, 26 mai, 2024

Vaslui: La ultima proba de bacalaureat nu s-au prezentat 112 candidati

Distribuie:

Publicat:

La a treia probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 – proba la alegere – au fost prezenți 2632 de candidați (din totalul de 2744 de candidați înscriși pentru a susține această probă).

Proba s-a desfășurat miercuri, 30 iunie, în 16 centre. Nu au participat 112 de candidați.

Pentru tentativă de fraudă nu a fost eliminat niciun candidat. Subiectele și baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00, pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00.

Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația- tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

 susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img