Geniul și devotamentul, umbrite de patima pentru alcool: povestea tulburătoare a lui Nichita Stănescu
Nichita Stănescu, una dintre cele mai remarcabile figuri literare ale României, a fost nu doar un geniu și o sursă inepuizabilă de admirație, ci și un suflet cu o pasiune ucigătoare pentru alcool. Încă din timpul vieții, el a fost idolatrul și subiectul conversațiilor a numeroși adepți ai artei, iar recunoașterea internațională a talentului său l-a adus în atenția chiar și a liderului comunist Elena Ceaușescu.
Relația complexă a lui Nichita cu alcoolul a devenit cunoscută publicului și prietenilor apropiați ai poetului. Se spune că în garsoniera sa se consuma o cantitate impresionantă de băuturi spirtoase, iar admiratorii veneau în vizită cu sticle de votcă și palincă. Suma cheltuită de Nichita pentru alcool ajungea adesea la 2.500 de lei pentru doar câteva zile, deși un salariu mediu era de aproximativ 1.000 de lei. Cu toate acestea, bețiile sale erau considerate fermecătoare, iar alcoolul devenise o sursă de inspirație continuă, menținându-l într-o stare de stimulare creativă.
Ștefan Agopian, prozator și prieten al lui Nichita, își amintește: „În vara lui 1977, când m-am împrietenit cu Nichita, acesta era deja dependent de alcool. Cu toate că bea foarte mult, peste două sticle de vodcă pe zi, Nichita nu era aproape niciodată beat. Alcoolul îi producea o stare de efervescență intelectuală vecină cu geniul.“
Chiar soția sa, Dora, a încercat să organizeze o intervenție pentru a-l ajuta pe Nichita să depășească dependența de alcool. Un act formal a fost redactat, iar toți prietenii și-au pus semnăturile, angajându-se să lupte împotriva acestui viciu. Cu toate acestea, Nichita reușea să ascundă sticlele de alcool în locuri ingenioase, evitând astfel vigilența soției sale.
Episodul amintirilor lui Mircea Gociman evidențiază și o întâlnire surprinzătoare cu Elena Ceaușescu și ministrul Sănătății. În ciuda faptului că Nichita era deja afectat de ciroză, liderul comunist a trimis personal un medic pentru a-i oferi consultații medicale.
Cu toate că a primit multiple invitații de la medici pentru tratament serios, Nichita a refuzat să le urmeze. În cele din urmă, celebrul profesor Eugeniu Proca, ministrul Sănătății, l-a vizitat personal și l-a convins să urmeze un tratament la Mangalia Nord. Această încercare de a-l salva a implicat un tratament costisitor și sofisticat, dar crizele hepatice ale poetului s-au înrăutățit în 1981.
Nichita Stănescu a părăsit această lume în decembrie 1983, iar la autopsie s-a descoperit că nu mai avea nici măcar o celulă de ficat. Așa cum își amintește prietenul său Cezar Ivănescu, „și-l băuse pe tot“. Johnny Răducanu, prieten apropiat al lui Nichita, își comemora adesea prietenul aducând o sticlă de votcă la mormânt și având un dialog fictiv cu poetul.
Nichita Stănescu, cu geniul său și complexitatea vieții sale, rămâne una dintre figurile literare de neuitat ale României, amintindu-ne de combinația fascinantă dintre talent excepțional și lupta cu demonii interiori.