Deputatul vasluian Eduard Andrei Popica : “.. îndemn toți vasluienii să dăm un vot negativ și noi, la rândul nostru, tuturor multinaționalelor companiilor cu capital austriac, indiferent de natura activității lor „

0
160

“ Nedreptate fata de poporul român

Neaderarea țării noastre la spațiul Schengen este o pagină neagră pentru istoria neamului românesc, iar în aceste momente România trăiește o umilință nedreaptă, o umilință nemeritată prin votul negativ dat de Austria

România a îndeplinit, de-a lungul timpului, cu maximă seriozitate și responsabilitate, toate obiectivele care erau prevăzute în MCV, respectiv toate jaloanele, pentru a primi un vot pozitiv în ceea ce privește aderarea sa.

În tot acest timp, noi, românii, am demonstrat că suntem mai europeni decât austriecii sau olandezii, mai cinstiți față de Uniunea Europeană decât au arătat cele două state până acum.

Motivul votului negativ dat de austrieci este unul pueril, în condițiile în care un procent foarte mic de migranți ucraineni care și-au părăsit țara din cauza războiului au tranzitat România și, în final, au poposit în Austria.

Tot ca o dovadă a unei loialități corecte față de Europa, statul român a susținut cu toate resursele acești imigranți ucraineni, ceea ce a demonstrat, încă odată, că votul Austriei este unul absurd.

Față de nedreptatea care i s-a făcut României, inclusiv nouă, ca români și locuitori ai unui stat al Uniunii Europene, îndemn toți vasluienii să dăm un vot negativ și noi, la rândul nostru, tuturor multinaționalelor companiilor cu capital austriac, indiferent de natura activității lor, ce-și desfășoară activitatea pe raza județului Vaslui.

Este momentul ca noi, românii, să fim uniți, iar cei care au făcut o nedreptate acestui stat să simtă la rândul lor inechitatea creată.

BCR, bancă deținută în prezent de Erste Bank Austria, a transmis aseară, ca răspuns al reacției românilor, un comunicat de presă în care precizează că regretă votul dat de Austria. La rândul lor, cei de la Raiffeisen, o altă bancă austriacă, ne-au înșiruit câți bani dau ei la statul român și câți angajați au în țara noastră, însă fără să spună ce sume fabuloase pleacă în offshore-urile din străinătate și nici de ce nu plătesc impozite pe profit în România ca toate celelalte companii cu capital românesc

Tot ca o reacție la votul negativ dat de austrieci, grupul Schweighofer, care deține fabricile de prelucrare a lemnului de la Reci – Covasna și Kronspan cu fabrica la Sebeș, s-ar fi lovit, ieri, de refuzul furnizorilor români de a le mai livra materie primă.

Aceasta nu este o răzbunare a românilor, ci o reacție corectă, de autoapărare. “