România este al 13-lea cel mai mare producător şi al 14-lea consumator de vin al lumii

0
185

România este unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială a viţei de vie şi a vinului, ocupând poziţii fruntaşe în multe categorii. Dincolo de graniţele ţării acest lucru nu este cunoscut, mulţi dintre străini nici măcar nu ştiu că pe piaţa locală se realizează vin.

Potrivit Ziarului Financiar, acest fapt este confirmat şi de cifrele care spun că, la o producţie anuală de 4,5 mil. hl, România este al 13-lea cel mai mare pro­ducător de vin din lume. Ca export însă, ea e invizibilă, cu doar 0,19 mil. hl, valoare cu care ocupă locul 32 la nivel mondial, scrie Mediafax.

Mai mult, în 2021 – ultimul an pentru care există date publice finale -, exportul a scăzut 9,5%, în timp ce producţia a crescut cu 16,2%, a­rată datele OIV – Organizaţia Interna­ţio­nală a Viei şi Vinului.

Această diferenţă este compensată însă de o creştere a consumului intern, care are un plus de 4,6%. De altfel, România este unul dintre marii consu­matori de vin ai lumii – locul 14, cu 4 mil. hl. A­ceas­tă valoare e in­fluenţată şi de mări­mea populaţiei. To­tuşi, şi la con­sumul per capita pia­ţa locală stă bine. Asta în­seamnă că, în me­die, un român (cu vârsta de pes­te 15 ani) bea a­nual 24,6 litri, a­proa­pe cât un ger­man, dar de două ori mai puţin decât un fran­cez, acest din urmă popor fiind cunoscut pentru apetitul său în domeniu.

Unii actori din industrie spun că piaţa lo­cală e invizibilă la export şi pentru că ro­mânii beau aproape tot ce produc cramele, astfel că acestea din urmă nu mai au moti­vaţia să se lupte sin­gure pentru a câşti­ga contracte pes­te graniţă. U­nele state au or­ganizaţii puterni­ce în acest sens, iar ele se im­plică în a pro­mova vinul ca brand de ţară.

COntinaurea pe stiirpesurse.ro