Mucenicii, intre traditie si deliciu. Afla ce obiceiuri si superstitii trebuie sa respecti!

0
76

Sarbatoarea Mucenicilor este cea mai populara sarbatoare a primaverii, inaintea Pastelui. Pe langa semnificatia religioasa, multe persoane asteapta sarbatoarea celor 40 de Mucenici pentru a gusta din celebrele si delicioasele retete.

Pe 9 martie, gospodinele, in functie de zona din care provin, prepara retete care mai de care mai gustoase. 

Cele din Moldova framanta aluatul si pegatesc mucenicii la cuptor, insiropati si glazurati cu miere si nuca, iar cele din Muntenia fierb mucenicii cu zahar, scortisoara si alte mirodenii, simbolizand lacul in care au fost aruncati Sfintii Mucenici. Rezultatul este, in ambele cazuri, delicios si respecta traditia sarbatorii.

Obiceiuri stravechi

Traditia celor 40 sau 44 de pahare de vin: In aceasta zi se obisnuieste ca barbatii sa bea 40 sau 44 de pahare de vin si, cine reuseste sa duca la bun sfarsit acest obicei, va fi sanatos tot anul.

 

In Bucovina exista obiceiul ca, in ziua de 9 martie, barbatii sa mearga la pescuit. Cel ce va prinde 40 de pesti si va reusi sa inghita unul viu, va avea noroc tot anul la prins peste. 

De Mucenici nu se lucreaza: In traditia populara se spune ca, daca vrei sa fii sanatos tot anul, nu trebuie sa muncesti in aceasta zi, altminteri vei fi pedepsit de sfinti cu 40 de saptamani de boala.

In multe sate ale tarii se aduna in mijlocul curtii gunoiul din ograda si din casa, i se da foc, iar tinerii sar peste el, ca sa fie feriti de rele si de boli tot anul. Cenusa este pe urma presarata in jurul copacilor si in gradina.

O alta superstitie spune ca ploaia din aceasta zi anunta o vreme similara si pentru ziua de Paste.