Remorcă neînmatriculată, depistată în trafic

0
95

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, a cărui remorcă nu era înmatriculată.

În dat de 30 iunie, în jurul orei 10.15, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora – I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control în localitatea de frontieră
Costuleni, un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor şi o remorcă. Acesta era condus de un ieşean, în vârstă de 40 de ani.

„În urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au constatat faptul că remorca nu era înmatriculată, neavând  drept de circulație pe drumurile publice din România.” declara Lazar Denis din cadrul I.T.P.F. Iaşi

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.