miercuri, 1 mai, 2024

Autoturism cu inspecție tehnică periodică falsă, descoperit la frontieră

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un document fals pentru autoturismul pe care îl conducea.

În data de 06 iulie, în jurul orei 06.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară,  un cetățean român în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi, care conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

" Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezilor efectuării inspecţiei tehnice periodice prezentate la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat faptul că documentele nu îndeplinesc condiţiile de fomă şi fond ale unor documente autentice, fiind false. : declara cei de la frontiera

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img