Sfaturi și informații de aur pentru îngrijirea tenului tău

0
161

Într-o lume agitată și care pare că nu are deloc de gând să se liniștească, îngrijirea pielii a ajuns o componentă destul de vitală a rutinei tale zilnice. Pielea, cel mai mare organ al corpului se ocupă în fiecare zi de protecția ta de factorii externi. În plus, aceasta este și un simbol al prosperității și sănătății. Gândește-te dacă ai merge pe stradă și ai vedea pe cineva care are o grămadă de riduri, cojițe, iritații și lipsă de elasticitate a pielii. Te gândești că acea persoană nu are o rutină de îngrijire a pielii? Ei bine, este chiar invers. De ce? Pentru că astfel de probleme au nevoie de o mare grijă. Și asta ne duce cu gândul la celebra vorbă care ne spune să nu judecăm o carte după copertă.

Indiferent de vârstă sau gen, fiecare trebuie să aibă o astfel de rutină. Cu sănătatea pielii nu te joci. Așa că, spulberăm mitul care spune că doar femeile au creme de îngrijire și au grijă de tenul lor. Complet fals, fiecare trebuie să aibă cel puțin un gel de curățare, potrivit tenului, și o cremă de hidratare. Și dacă nu ai încă o astfel de rutină, nu privi această rutină ca pe un efort extraordinar. Gândește-te la ea ca la spălatul pe dinți, atât de ușor și benefic este.

Dacă ai ajuns la acest articol chitit să începi o rutină de îngrijire a pielii, atunci ai ajuns unde trebuie. Lasă puțin scroll-urile pe diferite site-uri și citește articolul ăsta în care o să înglobăm informațiile de bază pe care ar trebui să le știi înainte de a-ți începe rutina.

Identifică-ți tipul de ten

Înainte de a-ți începe căutările, ar trebui să identifici ce tip de ten ai. De ce? Pentru că fiecare om are un anumit ten, iar produsele de îngrijire sunt la fel, pentru mai multe tipuri de ten. Acesta este primul lucru pe care îl ai de făcut.

Tenul uscat este primul din listă și se caracterizează prin producția unei cantități mai mici de sebum decât în mod normal. Așa că, pielea nu are parte de hidratare și cei cu acest tip de ten sunt mai predispuși la apariția cojițelor sau a ridurilor.

Tenul normal este caracterizat de o piele netedă și elastică, cu pori mici și o culoare rozalie. Nivelul de sebum este bun, așa că dacă ai acest tip de ten, ești un norocos.

Tenul gras este fix opusul tenului uscat. Aici nivelul de sebum este mult peste medie, iar asta îți îngrașă foarte mult fața. În plus, nu ai acea elasticitate a tenului.

Mai este și tenul mixt unde bărbia, nasul și fruntea prezintă un exces de sebum, iar restul feței este normală sau puțin uscată.

Cum arată o rutină corectă de îngrijire?

Acum că am vorbit despre tipurile de ten, trebuie să îți alegi și produsele în funcție de asta. Și după ce îți alegi produsele, ai grijă să îți formezi o rutină. Uite cum arată o rutină:

Înainte de a aplica orice cremă, curăță tenul sau demachiază-te. După aceea, tenul tău are nevoie de exfoliere. Ce înseamnă asta? Înseamnă că trebuie să îndepărtezi celulele moarte și să îi dai un mic refresh. Pentru asta ai nevoie de un gel de curățare, potrivit tenului tău. Îți recomandăm produsele de la Cerave. De ce să alegi Cerave? Pentru că întreaga lor gamă de produse este dezvoltată cu ajutorul medicilor dermatologi. Și pe lângă asta, toate produsele au la bază trei ceramide esențiale.

După exfoliere, ai nevoie de hidratare, și în cazul acesta îți recomandăm o cremă hidratantă Cerave. După ce ai aplicat crema hidratantă trebuie să masezi pielea și să o lași puțin să fie absorbită. Următorul pas și cel mai important este aplicarea SPF-ului, indiferent de vreme sau anotimp. Se aplică o cantitate generoasă cu cel puțin 15 minute înainte de expunerea la soare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.