Renașterea schitului Vovidenia din Huși: ziua de duminică, 22 octombrie 2023, un moment istoric în viața lăcașului de cult – FOTO

0
780

Ziua de duminică 22 octombrie 2023 va rămâne ca dată de reper în istoria Schitului Vovidenia din Huși, fiind momentul în care, după mulți ani, s-a reluat slujirea liturgică ce prefațează readucerea la viață a lăcașului de cult devenit simbol al Hușiului.

Părintele protosinghel Ciprian Enea, cel căruia Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie i-a încredințat redeschiderea așezământului monahal de la Vovidenia, a oficiat prima Sfântă Liturghie, într-un mic paraclis amenajat în apropierea ruinelor bisericuței de odinioară a Schitului.

Numeroși credincioși s-au rugat împreună, însuflețind locul ce se va reînscrie pe harta spiritualității hușene.

Ziua hramului, 21 noiembrie 2023, va fi momentul în care, oficial, prin Sfânta Liturghie arhierească, se va redeschide lăcașul monahal.

Biserica Schitului Vovidenia, ce străjuiește municipiul Huși, a fost ridicată în timpul păstoririi Episcopului Nifon Criveanu, pentru a deservi azilul de bătrâni al Episcopiei Hușilor, situat în acea zonă. A fost sfințită la sfârșitul anului 1939, fiind, la acea vreme, în afara Catedralei Episcopale din Huși, singura așezare mănăstirească din județul Fălciu. Însă istoria unei așezări monahale în acel loc este mult mai veche, cel mai probabil din secolul al XVI-lea. Ruinele unui schit mai vechi mai puteau fi zărite în anii de dinaintea ctitoririi, de către Episcopul Nifon, a noii așezări monahale. Un parcurs istoric al schitului a fost alcătuit, în anul 1998, de Arhimandritul Mina Dobzeu, care după venirea la Huși, a slujit periodic în această bisericuță, având, după 1991 și inițiativa reînființării așezământului monahal.