Ștefania a pierdut viața la Spitalul Județean Satu Mare în urma unui tragic stop cardio-respirator. Cu atât mai șocantă este situația pentru că adolescenta nu suferea de probleme majore de sănătate, ceea ce a lăsat părinții și profesorii într-o stare profundă de șoc.
În această chestiune, Colegiul Medicilor Satu Mare și alte comisii de specialitate au fost alertate și au demarat investigații detaliate. Scopul lor este de a identifica eventuale erori sau abateri de la normele etice și de conduită profesională. Mesajul transmis de Spitalul Județean Satu Mare exprimă compasiunea pentru familia minorei și promite luarea tuturor măsurilor necesare în conformitate cu legislația în vigoare după finalizarea investigațiilor.
În plus, surse din conducerea Spitalului Județean susțin că unul dintre medicii de la UPU Satu Mare, care a fost puternic contestat de opinia publică, ar putea fi concediat în săptămânile următoare. „În această săptămână se va încheia acest subiect! Mai așteptăm doar comunicările de la instituțiile abilitate și vom încheia procedura. Apoi, va fi liber să ne acționeze în judecată dacă va considera că i s-a făcut o nedreptate”, au spus surse avizate pentru PresaSM.
Părinții Ștefaniei sunt copleșiți de durere și confuzi în legătură cu circumstanțele tragice. „Cum a fost posibil să intre fata zâmbind la Urgență, iar peste o oră să moară?”, se întreabă ei, subliniind că adolescenta nu părea să aibă probleme majore de sănătate.
Mai mult decât atât, părinții afirmă că au dus-o pe Ștefania la medic în cursul zilei de luni, dar medicii nu au reușit să pună niciun diagnostic. „Am dus-o pe fiica mea la medicul de familie în cursul zilei de luni. A spus că se simte puțin rău. Am primit un bilet de trimitere la un pediatru. Am făcut raze și au spus că nu e nimic. A făcut și un test de gripă, care a ieșit negativ. Nu a avut nimic grav când a trimis-o acasă”, au declarat ei.
Cu inimile grele, familia a povestit cum au reușit să o ducă pe Ștefania la UPU, unde au susținut că au fost tratați cu lipsă de respect de către un cadru medical. Mama Ștefaniei a relatat: „Medicul de la UPU i-a cerut să se dezbrace. Eu i-am dat jos tricoul, dar fetiței i-a fost rușine să își dea jos sutienul. Eu i-am zis la fetiță să se lase consultată. Apoi, medicul mi-a reproșat că fetița e obeză și isterică, cu o voce ridicată. Apoi, a urmat un EKG, iar eu l-am întrebat că ce ar putea să aibă. Iar medicul a spus să tac din gură. Apoi, medicul mi-a spus că are diabet și că o să fie internată. În ultimele clipe să audă fata că îi obeză și isterică… Nu pot să trăiesc cu cuvintele astea.”
Cu privire la cauza morții, medicii au declarat că Ștefania a decedat din cauza unei infecții care a afectat mai multe organe, inclusiv rinichii, vezica urinară, ovarele și plămânii.
Această tragedie lasă multe întrebări fără răspuns, iar investigațiile în curs vor trebui să aducă lumină în acest caz dureros.”